PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

142 PROFESORUL
Clipele petrecute împreunã cu profesorii Vasile Dumitrache,
Vasile Þugulea, Sava Petre în Deltã ºi cu alte ocazii sunt
pentru mine de neuitat.
Amintiri, amintiri plãcute de viaþã.
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 143
1959
Întoarcerea fiului rãtãcitor…
Ion M. Enache
“Cine o fi, dom'le, tâmpitul ãsta de Enache, repartizat de
Minister ºi care nu dã niciun semn de viaþã?“, s-ar fi adresat
Directorul Dumitrache secretarei, doamna Florica Popovici ( care
mi-a relatat întâmplarea). „Cui putem da astea 18 ore de
francezã?“, mai întrebã directorul. „Pãi, s-o întrebãm pe
domniºoara Petrea (zisã, cu tandreþe „ªoºonel“), cã tot e
pensionarã…“ Zis ºi fãcut.
“Tâmpitul“ eram eu, absolvent al liceului în 1959, prima
promoþie, dar fãcând parte din „pãtura de mijloc“, nimeni nu
îºi amintea de mine; profesorii reþin pe elevii buni sau pe cei
proºti, ceilalþi…
Atunci, la absolvire, ar fi trebuit sã dau admiterea la
Politehnicã la Iaºi, dar soarta m-a dus pe alte drumuri : am
ratat maturitatea în iunie, am luat-o în septembrie, prea târziu
pentru admitere ºi, ca sã nu fac doi ani de armatã, norocul m-a
dus la Institutul Pedagogic de 2 ani, tot în incinta nou înfiinþatului
Complex ªcolar, unde am avut colegi iluºtri, Mihãiþã
Daraban, Nuºa Cãpãþânã, Gabi Dragu etc. Am uitat sã
menþionez cã, în ultimul an de liceu, am fost coleg de clasã
ºi cu Cezar Ivãnescu, D-zeu sã-l ierte ! Doream sã fac orice
meserie, numai învãþãmânt nu, ºi totuºi, veþi vedea…
Dupã cei doi ani, am fost „învãþãtor calificat“ în satul meu,
Bogdãneºti–Fãlciu, însã doar pentru o lunã, cãci soarta m-a