PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

152 PROFESORUL
1962
Nu am mai avut aºa un director în Bârlad!
Gheorghe Mocanu
Norma lui: de dimineaþã pânã seara! Dimineaþa devreme,
îºi oprea maºina imediat ce intra pe poarta liceului: de acolo
îºi începea ziua de lucru. Nu avea nevoie de „informatori“,
vedea singur ce se petrece, intra peste tot, nu uita ºi nu neglija
nimic. Începea cu vizita matinalã în internat, apoi în cantinã,
verificând tot ce se pregãtea, de la calitatea legumelor la
cea a meniurilor. Gusta preparatele, apoi vorbea cu copiii, în
sala de mese, ca sã se convingã dacã sunt mulþumiþi de ce
ºi cât mânâncã. Bucãtari, achizitori, administratori ºtiau toþi
cã directorul este atent la fiecare detaliu, de la varietatea
meniurilor, la gustul preparatelor ºi mãrimea porþiilor.
Nu intra în cabinet decât dupã ce se considera complet
informat în legãturã cu fiecare sector din ºcoalã. κi nota tot
ce observa, tot ce nu i se pãrea în regulã, apoi îi chema pe
cei responsabili: „De ce-s aºa morcovii? De unde i-aþi luat
aºa, ºi scumpi ºi proºti?“ Buna aprovizionare a cantinei era
una din prioritãþile sale: internatul gãzduia peste 1000 de
elevi ºi marea grijã era pentru ei. Pentru Vasile Dumitrache,
elevul era sfânt! Sã-i facã pe copii sã se simtã bine la ºcoalã,
sã aibã condiþii bune la clasã ºi în internat, acestea erau þintele
sale principale.
La fiecare început de an ºcolar, chiar ºi dupã desfiinþarea
claselor speciale, avea grijã ca mãcar douã clase sã fie atent
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 153
selecþionate ºi apoi bine încadrate. Efectivul lor era fluctuant,
cãci nu toþi cei admiºi rezistau, ºi atunci erau cooptaþi, pe parcursul
anului, alþi copii merituoºi. Sigur cã nu toatã lumea era
de acord, dar era unicul mod de a crea copiilor dotaþi condiþii
de performanþã. Avea mare grijã de copiii de la þarã, foarte
mulþi bine pregãtiþi ºi cu gând serios de carte. Îi depista cu un
fler fãrã greº pe cei buni ºi îi avea în atenþie: nu avea mulþumire
mai mare decât sã-ºi vadã confirmate aºteptãrile! În
cancelarie, se ºtia cã nu oricine avea acces la o clasã bunã,
ca diriginte ºi chiar ca profesor: nu vechimea ºi nu gradul
contau, ci efortul, dãruirea de fiecare zi.
Aprecia omul, nu titlul, nu funcþia, nu suferea carierismul ºi
oportunismul. De aceea a avut de înfruntat, în atâtea rânduri,
animozitãþi ºi adversitãþi din partea unor colegi, dar, mai ales,
din partea unor inspectori ºcolari ºi activiºti de partid care îl
ºtiau netemãtor ºi bãtãios.
Directorul ºi colegii lui