PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

172 PROFESORUL
Se contura o atmosferã în care întâmplãri dureroase erau trecute
cu blândeþe în limitele omenescului, fãrã urã sau
patimã.
Profesorul nu era un resemnat sau un deprimat. Era
conºtient cã tot ce este omenesc se poate petrece între indivizi
ºi accepta, având ca motivaþie factori politici sau sociali.
Cu o culturã bogatã, interlocutorul ataca diferite aspecte cu
dezinvolturã, exprimând un interes deosebit pentru problemele
medicale.
Reþinut în ceea ce priveºte comunicarea, urmãrea cu mare
atenþie cele spuse de mine, fãrã a interveni, decât doar pentru
precizarea unor nuanþe sau sublinierea unor mici neclaritãþi.
Asculta cu interes problemele cu care ne confruntam în ceea
ce priveºte realizarea unui act medical de calitate, în condiþiile
improprii ale sistemului.
A urmat o lungã paralelã cu problemele grave ale
învãþãmântului, legate de promovarea cadrelor didactice,
condiþiile de învãþare ºi interesul copiilor pentru învãþãturã.
Susþinea interesul pentru disciplinã ºi pentru promovarea fãrã
discriminãri a celor cu capacitãþi la învãþãturã. Era reþinut în
ceea ce priveºte mai ales gradul de aderare a profesorilor la
promovarea unor elemente strãine de realitãþile româneºti,
de cultura ºi tradiþiile zonei. Conºtientiza acut faptul cã se
pierd ani extrem de importanþi din evoluþia unor generaþii care
ar fi putut da un randament mult mai bun.
Masa de lucru era ocupatã cu multe lucrãri din domeniul
matematicii. Cu o ironie finã, mi-a invocat, într-o întâlnire,
îndepãrtarea medicilor de matematicã, cu toate cã din lista
primilor zece absolvenþi de liceu, o bunã parte promovau
examenul de admitere la medicinã. S-a nãscut o discuþie
extrem de profundã, cu multe nuanþe de diversificare, în legãturã
cu învãþãmântul ºi profesia medicalã. În afarã de
ataºament faþã de om ºi suferinþele lui, care se traduce prin
vocaþie, profesia medicalã reprezintã o cursã de o viaþã, cu
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 173
multe obstacole, mari satisfacþii ºi decepþii, în care orice rateu
se transformã în amplificarea suferinþelor, complicaþii, infirmitãþi
ºi chiar moarte. Medicina impune un comportament
decent, o moralitate exemplarã, un studiu continuu ºi aprofundat
ºi, mai ales, foarte multe renunþãri, atât pentru viaþa
proprie cât ºi pentru familie. Vine, dupã aceea, momentul
evaluãrii insuccesului ºi a eºecurilor, neputinþa în faþa suferinþei
ºi, de multe ori, regretul cã, uneori, fãrâma de viaþã se strecoarã
printre degete pentru a continua o altã existenþã, dincolo
de moarte.
A ascultat cu interes cele spuse, nu le-a comentat decât
tangenþial. Mi-a fãcut impresia cã realiza în mod real
neputinþa noastrã, a medicilor, faþã de unele boli agresive ºi
infirmizante, care îl transformã pe om într-un dependent de
medicamente ºi îngrijiri.
Din puþinele întrevederi pe care le-am avut, pãstrez imaginea
unui om deosebit, un veritabil gentleman al învãþãmântului ºi
al matematicii.