PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

54 PROFESORUL
totul este destin. Pentru mine, stânca creºte mereu. Sunt
copleºit de greutatea ei. Cu anii, urcuºul devine mai anevoios.
Sisif se aflã mereu într-un du-te-vino, de la poalele muntelui
cãtre pisc ºi înapoi. Pentru noi, nu existã întoarcere. Nimic
sau aproape nimic nu este perfect repetabil. Urcuºul are un
singur început. Stânca se aflã mereu, de la început pânã la
sfârºit, pe umerii noºtri. Nu avem timp de odihnã, nu avem
timp de gândire. Timpul nostru de gândire este dincolo de
pisc, în neant.
Poate fi moartea. Nu ne oprim nicio clipã din drumul spre
pisc, spre sfârºit. Chiar dacã, la prima vedere, pentru o scurtã
perioadã, suntem în ipostaza lui Sisif, existã mari diferenþe
între noi ºi el.
În lungul sãu drum, Sisif are clipe de rãgaz. Are timp sã se
gândeascã la soarta lui. Întoarcerea lui fãrã stâncã este un
astfel de timp, crede Camus. Cred cã acesta este un timp plin
de semnificaþii, un timp de împãcare cu sine, cu destinul sãu.
Este totuºi o ºansã.
Noi nu avem timp de acceptare a destinului: pânã sã ne
înþelegem rosturile, stânca ne striveºte. Stânca lui Sisif
rãmâne aceeaºi, a noastrã creºte mereu. Pentru noi, timpul
se contractã, pentru Sisif îºi pãstreazã aceeaºi dimensiune.
El atinge veºnicia ºi o acceptã cu bunã ºtiinþã, în deplinã
cunoºtinþã de cauzã.
Sisif ne ajutã pe noi, care nici nu ºtim ce sã facem cu veºnicia.
Nu facem nimic – sau aproape nimic – pentru a o atinge.
Construim piramide de visuri, îngrãmãdiri de speranþe care se
prãbuºesc în neant odatã cu noi. Uneori chiar mai devreme.
Sisif nu are speranþe, el a atins veºnicia.
Avem noi, oare, speranþã, pentru a atinge veºnicia?
Nota autorului: „Rânduri închinate Domnului Vasile
Dumitrache, minunat OM ºi PROFESOR care mi-a transmis
dorul de absolut“.
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 55
Promoþia 1967
Au trecut 44 de ani…
Maria Ulinic
În perioada anilor 1963–1967, am fost elevã la Complexul
ªcolar ºi am fost eleva domnului profesor Vasile Dumitrache.
Îmi amintesc ºi acum prima mea mare bucurie de licean de
clasa a VIII-a : nota 9, prima notã obþinutã la matematicã. În
clasa a IX-a, eu ºi colegii mei dintr-a VIII-a G, 40 la numãr,13
fete ºi 27 de bãieþi, ne-am mutat la Liceul nr.3. Toþi am fãcut
studii superioare, mulþi colegi ai mei sunt oameni de vazã în
societate: inginer doctor în matematicã Gheorghe Ghiur
(Bucureºti), profesor de fizicã Victor Cristea (cu douã mandate
de primar al Vasluiului), inginer Victor Cânepã ºi economist
Lidia Cucoº (Întreprinderea de Rulmenþi, Bârlad), inginer
Dan Bucevschi (Iaºi). Dintre noi, destui au fãcut carierã în
domeniul matematicii.
Cu trudã ºi rãbdare, domnul profesor, care ne-a fost diriginte
ºi în afara orelor de clasã, fãcea pregãtire suplimentarã cu noi
de douã ori pe sãptãmânã, deºi trebuia sã facã faþã ºi rãspunderilor
de director al Complexului ªcolar. Noi nu am acceptat
sã ne fie altcineva diriginte, îl ascultam pe domnul profesor
Dumitrache, îi admiram modul de predare, felul în care se
dãruia cu toatã fiinþa pentru a ne face sã înþelegem matematica:
nu bãtându-ne cu caietul în cap dacã nu ne fãceam temele,
ci explicând pe înþelesul tuturor.