PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 123
1952
Cine decât el…
Traian Nicola
Încerc sã scriu un mic fragment dintr-un volum de memorii
pe care nu-l voi scrie niciodatã!
O zicalã româneascã spune: Sã porneºti la drum cu dreptul
(ºi, dacã se poate ºi cu dreapta – mâna!). Eu, care sunt
anti-superstiþios, am pornit, fãrã sã-mi dau seama, cu dreptul.
Dupã doi ani de dãscãlie stingherã, mã aflam în cancelaria
actualului Colegiu Naþional, Gheorghe Roºca Codreanu din
Bârlad, singurul profesor tânãr. Ceilalþi erau foºtii mei profesori,
faþã de care era firesc sã mã simt mereu jenat, poate chiar umilit!
Dar, spre norocul meu, dupã doi ani de „stingherealã“, au
fost încadraþi doi profesori tineri, de matematicã: Vasile
Dumitrache ºi Vasile Þugulea, de care m-am legat cu o distilatã
prietenie serioasã ºi responsabilã, de unul, pânã la
incredibila lui dispariþie, de altul, pânã astãzi.
Ambii noi colegi, transformaþi ad-hoc în prieteni, avuseserã
un comun crâmpei de viaþã: au fost studenþi în aceeaºi
perioadã ºi au avut profesori de matematicã everestici.
Þugulea îmi amintea de Onicescu, Grigore Moisil, Vâlcovici ºi
Stoilow. Erau somitãþile lor în ale matematicii.
Ambii erau studenþi lipsiþi de un trai normal, aºa cum s-ar
cuveni oricãrui student, fiind nevoiþi sã munceascã nopþile, în
locul viselor ºi acþiunilor tinereºti, la descãrcarea vagoanelor
de cale feratã, ca sã-ºi poatã asigura hrana ºi odihna.