PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

22 PROFESORUL
se „descãrca“ în familie. Uneori ºi eu veneam cu probleme de
la serviciu, ºi vãzându-l copleºit, ezitam sã-i mai povestesc
de-ale mele.
“Copiii“ domnului profesor v-au adoptat. Sau, mai exact,
dumneavoastrã i-aþi adoptat. V-au ajutat aceste legãturi
sufleteºti sã suportaþi ºocul pierderii domnului profesor, ºi anii
de dupã?
Deºi sunt singurã, fiindcã noi nu am avut copii, nu mã pot
plânge… mã bucur de atenþia celor din jurul meu: nepoata
mea, bunele mele vecine, care m-au ajutat ºi mã ajutã în
continuare, reprezintã pentru mine o a doua familie… Iar
copiii? Dacã m-au ajutat copiii lui Vasilicã? Foarte mult. Mulþi
dintre ei m-au consolat, m-au sprijinit, unii chiar material.
Mi-au telefonat… îmi telefoneazã ºi acum, fie cã se aflã în
Bârlad, altundeva în þarã, sau chiar pe alte continente. Când
vin în Bârlad, mã viziteazã, singuri sau cu familiile. Mergem
împreunã la cimitir…
Cât despre anii de dupã… Nu se poate spune cã m-am
obiºnuit cu gândul cã Vasilicã nu mai este… Mã surprind
uneori cu gândul cã trebuie sã vinã de la ºcoalã sau din
oraº… Singurãtatea e cea mai tristã ºi apãsãtoare companie…
dar trãiesc cu speranþa cã acei ce ne sunt dragi nu
mor niciodatã, ci trãiesc veºnic în amintirea ºi în sufletul nostru!
Absolvenþii promoþiei 1974 au fost, poate, cei mai apropiaþi
de domnul profesor. Ei sunt cei care au întemeiat Fundaþia
Vasile Dumitrache.Cum aþi primit iniþiativa lor?
Cuvintele sunt prea modeste pentru a exprima cât sunt de
impresionatã de ideea ºi gestul lor. E drept cã aceastã clasã
specialã de matematicã a însemnat mult pentru Vasilicã.
Parcã îl aud: „Mâine am douã ore de geometrie la copiii
mei… Dupã-masã am pregãtire tot cu ei… Îmi trebuie cartea
aceea… cele trei fascicole de analizã… ºi pentru geometrie,
vezi cartea cu coperþi roºii… Dã-mi-le, dacã vrei!“
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 23
Le ºtiam pe toate. „Dã-mi ºi sticluþa de cernealã, te rog!“
Era ritualul de searã. Obosit, nu zãbovea pânã târziu, dar
spre dimineaþã, pe la trei jumãtate-patru, vedeam lumina
aprinsã în bibliotecã. Se instala la masã ºi lucra concentrat,
în liniºte, pânã pe la ºase jumãtate…
Ca sã revin, a fost o clasã deosebitã, cu copii din aceia pe
care nu-i uiþi, ºi care, se vede bine, nu te uitã! Mai vãd în gestul
lor semnul cã lecþiile profesorului au dat roade, cã i-a format
ca oameni harnici, corecþi, cu simþ moral, învãþaþi sã nu
renunþe la greu, sã nu se lase atraºi de rãu.
Aþi fost invitatã ºi aþi participat, în ziua de 31 mai 2008, la
prima manifestare organizatã de Fundaþie, împreunã cu
Catedra de matematicã a Liceului Mihai Eminescu:
Concursul Intrajudeþean de Matematicã Vasile Dumitrache.
Aþi fost prea emoþionatã ca sã luaþi atunci cuvântul. Puteþi sã
ne spuneþi acum câteva impresii?
Nu am uitat nici acum emoþiile. Le mulþumesc ºi pe aceastã
cale celor care au lucrat pentru reuºita acestui eveniment,
aºa cum le adresez gândurile mele de caldã încurajare ºi
mulþumire tuturor celor care, din interiorul Fundaþiei sau alãturându-se
membrilor fondatori, colaboreazã la realizarea a
ceea ce ºi-au propus foºtii elevi ai lui Vasilicã…
Am plecat foarte marcatã atunci, de la ºcoalã. În noaptea
de dupã concurs, þi-am povestit chiar a doua zi, am avut acel
vis… voi veþi decide dacã sã-l dezvãluim aici… Am visat cã
eram în cancelarie, exact ca în dimineaþa concursului, la
deschidere: cu domnul director Durchi, cu domnul profesor
universitar Rãºcanu de la Iaºi, cu domnul inspector Anton, cu
Mircea Agache, cu tine, cu Gabi, cu toþi cei prezenþi, profesori
ºi elevi… Deodatã, am simþit ceva, ca o forþã nevãzutã, ºi
apoi am distins silueta lui Vasilicã, ridicându-se cu braþele
larg deschise ºi cuprinzându-ne pe toþi… ca într-un gest de
mulþumire…
ªi am mai avut un vis, în zorii Zilei de Înãlþare. De data asta,