PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

132 PROFESORUL
1957
Petruþa Chiriac
Meditând asupra „Generaþiei X“ ºi a modelelor ei
Am parcurs rezultatele unui studiu efectuat de Agenþia
Graffiti BBDO, pe un eºantion de 5000 de respondenþi din 18
þãri, între care se regãseºte ºi România, pentru a vedea cine
sau ce anume îi transformã pe tinerii între 30–44 de ani în
generaþia „Alfa“, respectiv cea care preia ºtafeta de la baby
boomers ºi devine cea mai puternicã generaþie a planetei.
Am cãutat în minte modele de dascãli ai acestei generaþii,
ºi asta nu numai pentru cã este vorba de tineri pentru care
cariera ºi familia sunt centru personal de gravitaþie ºi simboluri
tradiþionale, tineri caracterizaþi de obsesia muncii, însetaþi
de succes într-o lume în continuã schimbare. Ei au prins
revoluþia la o vârstã când încã puteau sã-ºi schimbe uºor
mentalitatea ºi obiceiurile, ºi au devenit repede „o generaþie
bogatã ºi influentã în lumea afacerilor pe cont
propriu“(aprecierea aparþine lui ªtefan Chiriþescu).
Putem cãuta un model de profesor al acestei generaþii în
amplul volum „Oameni care ne lipsesc“, publicat anul acesta
sub egida Fundaþiei „Dr. Constantin Teodorescu“ ºi alcãtuit
de domnul profesor Mihai Luca.
La pagina 102 a volumului, sub titlul „Primus inter pares“, îl
gãsim pe dascãlul ºi omul de rarã fineþe ºi generozitate, domnul
Vasile Dumitrache. În numele foºtilor elevi, de bunã
seamã mulþi plecaþi în chiar þara de origine a studiului
menþionat, ºi reprezentându-ºi þara ca matematicieni remar-
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 133
cabili, pot vorbi vieþile ºi faptele lor de astãzi, înrâurite, ieri,
atât de hotãrâtor de cãtre profesorul lor.
Amintirile colegilor care pãºeau alãturi de profesor, orã de
orã, pe holurile Liceului (astãzi) Mihai Eminescu sunt atât de
multe încât le-au fost ºi sursã de inspiraþie în cãrþile lor.
L-am cunoscut, când eram încã studentã, prin soþul meu,
profesorul Florin Chiriac. Domnul Dumitrache, pe atunci
inspector la Secþia de Învãþãmânt Bârlad, l-a luat sub aripa sa
încã de la încadrarea în învãþãmânt, în 1957, zicând, de la
început, ca un profet, cã soþul meu va fi un bun profesor.
Schimbãrile produse sub ochii unor asemenea mari dascãli
s-au putut transpune tinerilor, formând o astfel de puternicã
generaþie.
Ochii albaºtri ai profesorului Dumitrache, care puteau sã
aparã uneori negri ca pãcura, intenºi ca o sursã de energie,
spuneau: „Voi sunteþi!“ Fãrã seamãn, devreme ce nu i-au
dezamãgit, în credinþa lor, pe aceºti tineri puternici de azi.
Restul e istorie: cum conducea consiliile, cum ni se
adresa, cât farmec avea în relaþia profesor-director. Noi,
colegii lui de atunci, nu ne simþim copleºiþi, pentru cã o
generaþie bine construitã dã senzaþia de rezistenþã la timp,
sparge ziduri ori triste ºabloane de tipul: „Nu sunt vremurile
sub om, ci omul sub vremi“.