PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

112 PROFESORUL
Promoþia 1980
Gabriela Petruþ (Roºu)
Domnului Profesor Vasile Dumitrache, cu dragoste!
Am primit, în urmã cu puþine zile, invitaþia de a scrie câteva
rânduri despre Domnul Profesor Vasile Dumitrache.
A fost o surprizã frumoasã pentru mine ºi, în acelaºi timp, o
mare onoare!
Înainte de a începe sã scriu, am vizitat site-ul
vasiledumitrache.org, despre care nu ºtiam cã existã. În acea clipã,
cuvintele s-au topit iar gândurile m-au dus într-o secundã în
urmã cu… O, Doamne!... treizeci de ani… ce mulþi!
ªi am intrat cu sfialã ºi cu teamã în acelaºi timp în atmosfera
inegalabilã ºi unicã a acelor ani de liceu! Ce am simþit?
Nu se poate descrie în cuvinte simple, emoþiile sunt prea
puternice… ºi îmi închipui cã e mult mai potrivit sã vã las pe
voi, dragi colegi, cu amintirile, cu trãirile, cu gândurile ºi
speranþele acelor ani …
Despre domnul profesor Vasile Dumitrache?
Aº vrea ca rândurile de mai jos… cât mai puþine… sã vorbeascã
despre domnul profesor, despre ce a însemnat ca om, ca
dascãl, pentru elevi, pentru pãrinþi, pentru colegi, pentru Bârlad!
Era într-o zi rece de octombrie târziu, cu vânt tãios, cu nori
ºi cu stropi pãtrunzãtori de burniþã mãruntã. Nimic mai
„potrivit“ pentru o zi de „practicã agricolã“ la cules de struguri
copþi, dulci ºi parfumaþi care, însã, se încãpãþânau sã nu se
lase culeºi! ªi am fi rãspuns cu înþelegere acestor activitãþi
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 113
extraºcolare obligatorii, cum am fãcut-o de atâtea ori pânã
atunci. Problema, însã, era cã, în dupã-amiaza aceleiaºi zile,
la orele patru fix, aveam întâlnire în sala de clasã cu domnul
profesor, noi, cei patruzeci de elevi ai clasei a XII-a E, pentru
patru ore sublime de ecuaþii, derivate ºi integrale, ºi gândul
cã nu am fi reuºit sã ajungem la întâlnire ne cam încurca…
Ce spun eu cã ne încurca? Ne îngrozea de-a binelea ºi ne
revolta!
ªi ne-am „revoltat“ în felul nostru. Nu voiam sub nici o
formã sã pierdem acel dar de suflet al domnului profesor,
oferit dezinteresat, din toatã inima lui mare, în care au
încãput sute ºi mii de elevi .
Astfel, am format ad-hoc o „delegaþie“ de ºase-ºapte colegi,
îmbrãcaþi frumos ºi corect în uniforme ºi ne-am prezentat
hotãrâþi, plini de speranþe ºi temãtori în acelaºi timp la forurile
municipale de conducere ale tineretului comunist pentru a
gãsi înþelegere, sã fim scutiþi de a merge în acea zi la muncã
patrioticã. Cred cã am fost puþin inconºtienþi sau naivi dar
dorinþa de a nu pierde cele patru ore de lecþii de matematicã,
dar ºi de viaþã a fost mult, mult mai mare!
Ei bine, înþelegere nu am gãsit, iar orele de matematicã le-am
pierdut în acea zi!
Ce a urmat… ºi asta poate spune ceva… pentru cã de fapt
nu au fost consecinþe grave de o parte sau alta… Dar ar fi
putut fi… mai ales în acele timpuri comuniste…
Dragostea pentru învãþãturã, pentru ºcoalã, pentru matematicã
ºi mai ales pentru viaþã pe care ne-a dãruit-o domnul profesor
Dumitrache a rãmas pentru totdeauna.
Îi mulþumim domnului profesor pentru comorile pe care ni
le-a încredinþat, îi suntem recunoscãtori ºi îl rugãm sã ne
ierte, de acolo de unde este, de i-am greºit cu ceva!
ªi îi mai mulþumim lui Dumnezeu cã ne-a oferit ºansa
binecuvântatã de a-l avea ca dascãl pe Domnul Vasile
Dumitrache!