PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

44 PROFESORUL
Promoþia 1964
Magia orelor de matematicã…
Rodica Cazacu (Tãvãlicã)
Cu 46 de ani în urmã, în timpul unei excursii ºcolare din
vacanþa de varã, l-am cunoscut pe domnul profesor Vasile
Dumitrache, ºi pot spune cã, de atunci, matematica s-a
transformat pentru mine într-un obiect prin care am învãþat sã
navighez spre infinit… În grupul de excursioniºti porniþi sã
atace munþii Fãgãraº, eram ºase „Rodici“, iar eu eram cea
mai micã: terminasem a doua clasã de liceu, în toamnã urma
sã trec într-a X-a, ºi intenþia mea era sã aleg secþia umanã,
cãci voiam sã dau la medicinã.
„Cum, la umanã? La „balet“? Ba ai sã vii la realã, sã te învãþ
matematicã“, mi-a spus atunci domnul profesor; era clar cã,
în opinia dumnealui, toatã lumea trebuia sã facã secþia realã.
M-am înscris totuºi la umanã, dar n-am rãmas acolo: am
aflat ulterior cã domnul profesor mã trecuse în clasa a X-a G,
clasã de profil real, pe care a preluat-o la matematicã.
Din noianul amintirilor adunate în anii de liceu, cele mai frumoase
pentru mine sunt cele legate de domnul profesor
Dumitrache, de magia orelor sale de matematicã, de dorinþa sa
de a ne determina sã iubim adevãrurile ºi logica matematicã,
de prezenþa sa alãturi de noi în toate situaþiile importante,
legate de ºcoalã ºi de viaþã.
Îmi amintesc cum ne-a ajutat sã trecem peste servituþile ºi
absurditãþile activitãþilor uteciste, solicitante mai ales pentru
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 45
cei condamnaþi sã facã parte din „activul“ organizaþiei; eram
secretara clasei ºi trebuia sã fiu prezentã la interminabile
ºedinþe, care îmi rãpeau din timpul pregãtirii ºcolare, mai ales
din lucrul la problemele din Gazeta matematicã. Ne
plângeam mereu de acest lucru, iar domnul profesor ne sfãtuia
amuzat:
-“ La ºedinþã, sã aveþi la voi un caiet, pe care sã lucraþi la
matematicã…Mai faceþi o problemã, mai desenaþi o
mâþã…iar o problemã, iar o mâþã…“
Cred cã „mâþa“ era pe post de sarcini UTC!
Pentru promoþia 1964, pentru clasa a X-a , apoi a XI-a G,
domnul Vasile Dumitrache nu a reprezentat numai matematicianul,
ci a fost „ºeful sectorului suflete“, omul de la care am
învãþat, pe lângã adevãrurile ºtiinþifice, ce înseamnã corectitudine,
profesionalism, generozitate.
În afara ajutorului didactic ºi moral pe care l-a primit fiecare
dintre noi, unii din colegi au fost sprijiniþi ºi material de domnul
profesor.
ªase dintre colegii mei de clasã, Vasile Popescu, matematicianul
nostru devenit cadru universitar, Lidia Borza, Adrian
Cartas, Dumitra Maxim, Toader Mihoci ºi Constantin
Tãmãºanu au studiat matematica dupã terminarea liceului.
În ce mã priveºte, eu am ales fizica…
În primii mei ani de apostolat, am revenit în liceul meu, la conducerea
cãruia se afla acum profesorul nostru de matematicã.
Nu pot uita emoþiile pe care le-am avut la prima orã la care
domnul director a venit în inspecþie, la laboratorul de fizicã.
Atunci, pentru prima datã, dupã terminarea facultãþii, mi-am dat
seama cã mi-am ales profesia pe care mi-o doream.
Îmi amintesc de o discuþie avutã cu domnul director, în timpul
unei „ferestre“ comune, cu prietena ºi colega Elena
Popoiu, ºi ea reîntoarsã la matcã. Eram amândouã la început
de drum, copleºite de faptul cã eram înconjurate (e adevãrat,
tot cald, pãrinteºte) de foºtii noºtri dascãli, a cãror staturã