PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

20 PROFESORUL
L-am ajutat în toate situaþiile, i-am înþeles pasiunea pentru
matematicã, nu-l deranjam de la lucru, ºi nu lãsam în ruptul
capului sã fie deranjat. Problemele concrete ale casei, le
rezolvam fãrã sã-l tulbur. Îi primeam pe copii în casa noastrã
cu dragoste. Îmi amintesc de vizita unor foºti elevi veniþi în
vacanþã, din Israel. S-au reîntâlnit cu colegii rãmaºi în þarã ºi
ne-au telefonat, cerând permisiunea sã ne viziteze. Unul din
ei, Steinberg se numea, mi-a spus când i-am întâmpinat:
„Doamnã Dumitrache, cu aceeaºi eleganþã ne deschideþi ºi
acum uºa, ºi ne primiþi…“
Mulþi dintre foºtii elevi vorbesc despre faptul cã au fost ajutaþi
ºi material de domnul profesor. Aþi fi de acord sã ne
povestiþi câte ceva despre acest subiect ?
Ar fi atâtea de spus… Dar nu ºtiu dacã Vasilicã ar fi de
acord… Aº evoca totuºi un caz... Unul dintre copiii la care a
þinut mult a fost Vasile Popescu, un bãiat foarte dotat ºi
inteligent, dintr-o familie modestã. L-a ajutat mult ºi profesional,
ºi material. Când a terminat liceul ºi a luat examenul
la Facultatea de matematicã, primul pe listã, l-a „echipat“
complet… Am pãstrat mereu legãtura. Venea mereu pe la
noi, în drum spre casã. A devenit cadru universitar la Iaºi, la
catedra de analizã matematicã… Nu am cuvinte sã vã spun
cât de afectat a fost Vasilicã atunci când s-a produs accidentul
fatal; parcã ºi-ar fi pierdut un copil…
Da, aºa e, casa noastrã era oricând deschisã copiilor, iar
Vasilicã avea grijã ca ºi la ºcoalã elevii sã se simtã ca acasã.
Vã împãrtãºea domnul profesor din problemele de la
ºcoalã, din greutãþile înfruntate? Cum reuºea sã treacã peste
momentele dificile?
Venea deseori acasã mâhnit de ce se întâmpla la ºcoalã,
de nemulþumirile sau reproºurile nedrepte primite, uneori de
la cine se aºtepta mai puþin. Se consuma mult… Îl liniºteam
ºi mã strãduiam sã-l conving sã ia lucrurile aºa cum sunt. Am
avut o comunicare perfectã…
Dar avea ºi satisfacþii ºi mi le împãrtãºea ºi pe acelea.
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 21
Îndeosebi rezultatele bune ale copiilor.
Vã ajungeau la urechi, acasã sau la serviciu, informaþii,
pãreri despre domnul profesor, sau chiar încercãri de intervenþii?
Cum le „suportaþi“ ?
Eu am lucrat la serviciul tehnic al Fabricii de Rulmenþi. Am
avut mulþi colegi ai cãror copii au fost elevi la Complex. Am
preferat discreþia în orice situaþie… Îl lãudau pe Vasilicã, iar
eu le spuneam : „Soþul meu îºi face doar datoria… Cautã sã
ajute cât se poate“. Nu acceptam sã mi se solicite vreo intervenþie.
ªtiam cã, dacã era cazul, ajuta fãrã sã fie nevoie de
insistenþe. ªi am fost înþeleasã de colegi…
Domnul Dumitrache a fost un soþ autoritar, care ºi-a impus
punctul de vedere, fãrã sã vã consulte? Pe de altã parte,
ospitalitatea familiei dumneavoastrã vã revenea în cea mai
mare parte. Erau mari pretenþiile de gazdã ale domnului
Dumitrache?
Nu, deloc. Întotdeauna am discutat ºi am luat hotãrârile
împreunã. Avea mare grijã ca în casã totul sã fie de bunã
calitate, pus la punct. Era exigent, dar nu mofturos. Era gata
sã aprecieze un fel de mâncare bun, o masã pentru oaspeþi
bine pregãtitã ºi lãudatã de toþi. Sigur cã, în condiþiile în care
el era atât de solicitat la ºcoalã, iar eu la serviciu, erau ºi
renunþãri…
Cât despre primirea oaspeþilor, era foarte grijuliu ca totul sã
fie fãrã reproº, de la calitatea preparatelor, la modul de
prezentare ºi la þinuta noastrã, a gazdelor. Era un amfitrion
primitor ºi exigent. Era foarte preocupat ºi de þinuta mea, dar
ºi de cea personalã. Era ºi acesta un semn al respectului faþã
de profesie… Aºa a fost obiºnuit ºi aºa l-am obiºnuit ºi eu.
Alegerea cãmãºilor, a stofei pentru costume, a cravatelor…
era rãspunderea mea, fiindcã foarte rar puteam ieºi la
cumpãrãturi împreunã.
Cum se supãra domnul Dumitrache acasã? La ºcoalã erau
ºi momente când devenea Jupiter Tonans…
E drept cã venea acasã uneori nervos, nemulþumit, dar nu