PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

190 PROFESORUL
Sã mai vorbim puþin despre curaj! Cel de a spune ce
gândeºti, bunãoarã.
Nu avem probe scrise, dar e intrat în legenda ºcolii episodul
cu vizita prieteneascã a unei delegaþii din Basarabia
URSS-izatã. Chiar erau prietenoºi tovarãºii, dar se vedea cã
aveau consemn de a nu vorbi decât apelând la ajutorul unui
interpret… Ospitalier ºi deschis ca întotdeauna, domnul
Dumitrache, amuzat de efortul vizibil al oaspeþilor de a se
face cã nu pricep ce le spunea, în timp ce-i plimba prin
ºcoalã, i-a taxat scurt:
“Mda, vorbim limbi diferite, dar ne înþelegem perfect!“
ºi-a subliniat sentenþioasa ºi periculoasa zicere cu râsul
acela din adânc ºi clipirea ºãgalnic-ironicã a ochilor…
Povestitorii episodului nu menþioneazã ºi câþi dintre cei care au
asistat la scenã au avut curajul sã însoþeascã râsul directorului…
Sau, iatã ce relateazã inginerul Cezar Zugravu, fost coleg
de liceu: „Când am ieºit din închisoare, directorul Dumitrache
a avut curajul sã-mi ofere un post de profesor de mecanicã...
Puþini oameni au fãcut un astfel de gest într-o epocã în care
era de neconceput sã ai de a face cu foºti deþinuþi politici“.
***
Din caietele de final de activitate ca director, cele din
1977–1978, dar ºi alte documente ulterioare demisiei sale forþate,
transpar tot mai evidente semne de amãrãciune. Totul a culminat
cu momentul dureros din 1981. E nevoie sã amintim cã în anii
'80, printr-o decizie criminalã, „detaºamente“ de elevi de liceu de
clasa a XI-a au fost scoºi de la cursuri ºi trimiºi sã munceascã,
cot la cot cu ostaºii ºi deþinuþii, pe „marele ºantier patriotic“ de la
canalul Dunãre-Marea Neagrã. Pentru recuperarea materiei
pierdute, li se asigurau, la întoarcere, cursuri de pregãtire.
Pentru cã nu a încheiat situaþia ºcolarã a trei elevi, absenþi
la aceste cursuri, profesorul a fost sancþionat cu avertisment
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 191
ºi, ca urmare, a primit doar calificativul „Bine“. Evident cã
situaþia era cu totul altfel decât o prezentau reprezentanþii
Inspectoratului ºcolar veniþi cu mare grãbire în control.
Profesorul protesteazã detaliat ºi argumentat:
Conducerea liceului a greºit pentru cã, la 15 septembrie
1981, putea cere Inspectoratului sau chiar Ministerului derogare
de la structura anului ºcolar pentru elevii veniþi de pe
ºantier. Cei 3 elevi au greºit ºi mai mult, pentru cã au aºteptat
sã fie promovaþi numai pentru faptul cã au lucrat la Canal.
Cerând reanalizarea cazului ºi acordarea dreptului cuvenit
la gradaþia a VII-a de salarizare, aminteºte:
Am lucrat constant ºi continuu, cu toatã fiinþa mea, pentru
ºcoalã, pentru elevi. Am fost inspector-ºef la Secþia de
Învãþãmânt ºi Culturã Bârlad, unde au rãmas multe lucruri
bine fãcute. Am fost director al Liceului Gh. Gheorghiu-Dej
ºi al Liceului Pedagogic Al. Vlahuþã din Bârlad ºi am organizat
ºi îndrumat învãþãmântul multor promoþii de elevi. Am
fost director 14 ani, însã în fiºa personalã de muncã aº
putea spune cã sunt 28 de ani, pentru cã în toate zilele sãptãmânii,
în toate vacanþele ºcolare, lucram cel puþin douã
norme… Am fost solicitat sã lucrez în funcþii mai mari, însã
pasiunea pentru ºcoalã ºi pentru elevi a învins… Fãrã platã,
în tot timpul cât am fost director sau inspector, am acoperit
peste o catedrã ºi m-am strãduit ca elevii mei sã înveþe
lucruri durabile.
Nu este obiºnuit cu lauda de sine, aºa cã þine sã
menþioneze:
Niciodatã nu am depãºit, ca acum, nivelul modestiei
obiºnuite, însã trebuie sã mã apãr…
Tonul amar cu care îºi încheie aceastã întâmpinare este,
din pãcate, cel care defineºte atmosfera în care profesorul
Vasile Dumitrache a fost nevoit sã-ºi încheie activitatea ºi
lupta împotriva detractorilor:
Pentru cã doresc sã fiu pensionat din învãþãmânt, vã rog sã