PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

160 PROFESORUL
Am avut astfel fericita ocazie de a citi cuvintele frumoase
evocând viaþa ºi munca profesorului Vasile Dumitrache. L-am
cunoscut, l-am respectat ºi l-am preþuit pe acest mare om ºi
îi pãstrez ºi astãzi neîntinatã memoria, aducând un omagiu
întregii sale vieþi închinatã ºcolii ºi elevilor.
Poate fãrã mãiestrie artisticã (eu fiind un om al tehnicii),
aºtern pe hârtie câteva mãrturii despre acest ilustru om al
ºcolii bârlãdene: m-aº bucura dacã aceste rânduri ar constitui
o contribuþie la realizarea proiectului privitor la aniversarea
semicentenarului Liceului Mihai Eminescu.
Personalitatea complexã a acestui mare dascãl nu încape
în cuvinte, oricât de bine alese, pentru cã ele nu sunt destul
de cuprinzãtoare ºi pentru cã numai noi, cei care i-am fost
atunci aproape, ºtim cum trãia, muncea ºi se dãruia ºcolii,
elevilor, urbei. Ca director, vãdit iritat de atitudinea mai marilor
vremii faþã de ºcoalã, era adesea caustic în lupta cu indiferenþa
ºi nepãsarea; era neînduplecat, nu se lãsa intimidat de
ameninþãri ºi lua pe umerii sãi multiple rãspunderi ºi decizii
care deranjau adesea pe ºefii de la partid ºi inspectorat.
L-am vãzut mereu preocupat de asigurarea condiþiilor de
viaþã ºi de studiu pentru elevii ºcolii, ca ºi cum toþi i-ar fi fost
copii. Având cultul muncii, nu-ºi încheia ziua la ºcoalã – oricât
de obositoare ar fi fost – pânã nu-ºi fãcea o minuþioasã
pregãtire ºi analizã a programului zilei urmãtoare; fiecare zi
începea de fapt din seara zilei precedente.
Chematã fiind ºi eu la „raport“ în ºedinþe municipale ºi
judeþene, alãturi de oameni din alte sectoare de activitate,
l-am vãzut nu o datã intervenind ºi am înþeles cã pe umerii
sãi apãsau probleme grele ce nu erau înþelese de cei în
drept. Deºi nu era sprijinit ºi era adesea simþit ca un spin
în coasta diriguitorilor acelor ani, profesorul ºi directorul
Vasile Dumitrache s-a bãtut fãrã sã (se) cruþe, în numele
unui þel ales din tinereþe, din primii ani de muncã la catedrã
– pregãtirea elevilor. Îi încuraja pe cei cu vocaþie de
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 161
matematicieni, îi ajuta dezinteresat, inclusiv material, îi sfãtuia
ºi le urmãrea traiectoria.
Acesta a fost ºi cazul unui copil dotat cu calitãþi de matematician
ºi care ar fi putut sã se piardã în mulþimea atâtor copii
din familii de la sate, fãrã mijloace materiale. Provenea dintr-o
familie cu ºase copii. Rãmaºi, dupã colectivizare, fãrã bruma
de pãmânt, pãrinþii nu-l puteau ajuta. Sora mai mare îl ajutase
în perioada ºcolii primare, dar era ºi ea la limita
resurselor financiare. Profesorul Vasile Dumitrache l-a tratat
pe acest copil al anilor 1955–1959 ca pe un fiu, l-a ajutat cu
cãrþi, i-a dat teme de lucru ºi l-a ajutat sã le rezolve, i-a
adresat ºi mustrãri pãrinteºti, ºi toate acestea total dezinteresat,
fãrã mãcar umbra unui gând de rãsplatã materialã
din partea familiei. Recompensa moralã a existat totuºi: faptul
cã tînãrul învãþãcel avea sã devinã profesorul de matematicã
Constantin Ibãnescu. Din pãcate, a trecut ºi el la cele veºnice
de multã vreme (din 1991), dar dacã ar fi mai fost printre noi,
ar fi avut de povestit pagini întregi din viaþa sa, din cariera sa
de matematician datoratã în exclusivitate unui mare om: profesorul
Vasile Dumitrache.
Despre spiritul gospodãresc al ilustrului dascãl se pot
aºterne la fel de multe pagini… Las loc foºtilor elevi ai liceului
sã vorbeascã despre ferma Complexului ªcolar, despre
grija directorului Dumitrache de a asigura condiþii cât mai
bune pentru viaþa ºi studiul elevilor interni, pentru hrana suficientã
ºi de calitate pentru cei ce beneficiau de serviciile cantinei
ºcolii. Sora mea, elevã în clasa profesorului Alexandru
Craus, îºi aminteºte cã directorul liceului nu uita niciodatã sã
supravegheze alimentaþia copiilor de la internat: mergea
personal la cantinã ºi se asigura dacã produsele ce se
foloseau pentru hrana elevilor erau proaspete, dacã erau
pregãtite în condiþii de igienã ºi dietã adecvate, nu pleca din
ºcoalã pânã nu era convins cã pentru ziua urmãtoare totul
era pregãtit. La fel de interesat era ºi de producþia fermei,