PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

78 PROFESORUL
Era bine sã te laºi în grija cuiva,
sã facã din tine încã ceva decât ceea ce credeai cã poþi fi,
sã-þi arate cât de multã luminã existã ºi cã þi-o poþi oferi, sã-þi
spunã cã lumina e destulã pentru toþi, poþi lua oricâtã pentru
tine, nu va fi nici mai puþinã, nici mai rarã pentru ceilalþi; copãcel,
luminã e destulã, ajunge ºi de scãldat…
În grija cuiva despre care fãcuþii ºtiau ce vrea sã facã.
Mi s-a dat, ºi eu l-am ales, un Profesor, ba nu, nu era un
Profesor, era Profesorul, cu articol hotãrât, foarte hotãrât!
– Ce vrei tu sã te faci, când vei fi mare?
– Eu… eu aº vrea sã mã fac profesoarã de francezã…
– Da?... bine, învaþã matematicã!
– La admiterea la care vrei tu sã te duci – ºi ºtii cã dai o tezã
de limba francezã –
într-o zi când crezi tu cã trebuie sã ajungi acolo, e posibil sã
nu poþi deschide uºa, uºa este încuiatã în acel an, este sigilatã
cu un anunþ care zice „La aceastã facultate se concureazã
pe cele 20 de locuri în anul universitar urmãtor. Vã
aºteptãm!;“
iar tu nu ai vrea sã aºtepþi pânã anul viitor. Sau poþi sã
aºtepþi, citind vienne la nuit, sonne l'heure, les jours s'en
vont, je demeure… dar promovând în acelaºi timp în anul doi
la facultatea de matematicã,
sau la facultatea de construcþii, sau de mecanicã… la toate
aceste facultãþi se dã admitere în fiecare an, ºi în fiecare an
sunt 120 de locuri pentru fiecare… se dã examen în fiecare
an, la fiecare facultate de inginerie, dar nu e la francezã examenul
ci la… matematicã. Dai un examen de matematicã…
în limba românã. Vii?
Limba francezã va ramâne oricum cu tine…
Poate ºi de aceea limba francezã chiar a rãmas cu mine,
cumpãram – mai adesea decât de matematicã – niºte cursuri
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 79
în limba francezã, unul e chiar de istorie modernã a
României, urma sã aflu cã se poate scrie ºi istorie, nu doar
poezie în limba francezã!
Bineînþeles cã – atunci când m-am fãcut mare – am fãcut
rost de culegerea de analizã matematicã a lui Demidovici,
scrisã în limba francezã; urma sã-mi atragã atenþia cã limba
francezã rãmãsese cu mine ºi putea sã aibã a face cu
matematica.
– Ce vrei tu sã te faci, când eºti mare?
– Eu… când sunt mare, vreau sã pot gândi ºi în limba
francezã o teoremã, sã rezolv un exerciþiu de matematicã ºi
în limba francezã.
Eu, cât sunt mare, aº vrea sã pot fi – pentru o zi – ºi
inginerul de construcþii sau de mecanicã – despre care
Profesorul spunea cã începe a fi inginer dacã scrie la
admiterea în facultate ºi o tezã de matematicã.
ªi aº mai vrea (sã fac) sã fie o bibliotecã – mare – cu cãrþi
numai în limbi strãine… un fel de Europã unitã a gândurilor,
a ideilor, a sentimentelor despre care meritã sã scriem. O
bibliotecã rotundã, sã nu poatã exista tendinþe de separare:
acolo e „peretele limbii franceze“…
Un edificiu de gânduri ºi de sentimente, cum se poate cã e
aceastã carte…