PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

8 PROFESORUL
un individ a fost deja descris în toate felurile, într-o carte, într-o
mulþime de cãrþi…, facem o pauzã în afirmaþii pentru cã
recunoaºtem formulãri standard – asta am mai auzit! – sau
includem ca un fel de scuzã – „cum ar zice x…“.
Suntem cãrþile pe care le-am citit: în cuvintele pe care le
folosim, în expresia feþei, în felul de a oferi o floare, în gândul
de a oferi o floare…
Suntem anticariatul basmelor copilãriei, poezia tinereþii,
visãm cu cãrþile noastre, din ele, uneori despre ele…
Suntem poezia cãrþilor citite,
ºi ne încântã versurile ca rãspuns la poezia deja cultivatã în noi,
versurile rezoneazã cu modelul particular de percepþie a lumii
generat de poezia adusã în noi; ne încântã versurile doar când
se pot adãuga celorlalte versuri existente în noi, nuanþeazã
vreo altã poezie din noi,
pentru cã ºi bucuria se învaþã…
suntem metafore…
Noutatea alcãtuirii fiecãruia dintre noi nu e în ceea ce ni se
întâmplã, noutatea este cui, când, de ce, cum, cât, poate în
ce ordine ni se întâmplã .
Nimic eroic – exista mai eroi, nimic nou – s-a mai intamplat.
Oare-ar trebui sã nu mai scriem cãrþi pentru cã deja existã
mai multe decât ar putea citi oricare dintre noi? Oare ar trebui
sã nu mai citim cãrþi pentru cã orice se poate scrie deja am citit?
Mai curând ar trebui sã scrie fiecare dintre noi. Ca un gest de
terapie într-un moment de nehotãrâre, ca o rãscumpãrare a
ceea ce n-am fost dar ne-am dorit sã putem fi, ca un gest de
completare a unui gând nemãrturisit la timp, într-un gest de
rãsplatã cãtre cei care ºi-au dorit sã ne fie…
Suntem romane adevãrate. ªi dense. Grele. Prea ample pentru
a pretinde rãbdare propriei conºtiinþe în a le descoperi celor
din jur folosind cuvinte. Nici dacã am scrie mare parte a timpului
vieþii noastre, n-ar fi îndeajuns de repede cât sã prindem
totul. O imagine are nevoie de multe pagini de text, un gând cât
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 9
o sclipire de secundã are nevoie de un milion de cuvinte ca sã
se exprime. Nu, nu ne putem scrie. Poate ne vor scrie alþii…
De ce sã citim aceastã carte?
pentru cã v-o propunem ca un dar pentru minte ºi suflet. Pentru
cã e un remember, o carte despre ºi pentru minte ºi suflet,
despre oameni, despre ceea ce au fost, despre ceea ce au
devenit ºi au reuºit sã rãmânã pentru semeni.
E o carte colectivã, o alcãtuire
a acelor oameni ce se revendicã drept parte a unui întreg, a
acelora ce s-au întregit preþuind secvenþele, frânturile,
clipele, petrecute în preajma cuiva, într-o zi…
a acelor oameni asemenea cuvintelor: alcãtuind o carte,
alcãtuind apoi cu alte cuvinte, într-o altã ordine, alte cãrþi…
Este munca unor oameni despre munca unui om.
Nu s-a înscris totul – n-ar fi fost posibil – despre personajul nostru.
Cunoaºteþi modelul de prescurtare ºi îl folosiþi adesea, acelaºi
cu „a terminat facultatea“. Prescurtarea ca volum de cuvinte nu
se referã la ultima zi de curs din anul V de facultate, ea acoperã
16 ani de învãþãturã, 23 de ani de viaþã… aceasta e convenþia.
Citiþi cartea pentru cã aþi devenit, într-o zi, ºcolari, pentru cã
aþi mers zile ºi ani la ºcoalã. ªi v-aþi bucurat în final cã aþi
investit timp, suflet, energie, dorinþã, convingere pentru a fi
cel puþin asemenea celorlalþi, poate într-o zi mai mult decât
ei. Vã veþi aminti sentimentele ºi propriile întâmplãri, gândurile
unui 15 septembrie, bucuria ºi suferinþa deopotrivã
pentru încheierea unui ciclu de învãþãmânt. ªi dorinþa de a o
lua de la capãt cu ºcoala ºi cu învãþãtura, dar cumva altfel,
de a produce un nou inceput…
Cartea sugereazã cã ºi despre tine se observã cât ai muncit,
ºi tu poþi sã afli cât de mult ºi cât de mulþi te-au iubit, iþi vei
aminti sau vei descoperi câtã nevoie avem sã ne convingem
de propria utilitate, oricare va fi fiind haina sa. Cã ne dorim
doriþi, necesari, de neînlocuit…
Gabriela Juverdeanu (Aevoae)