PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

82 PROFESORUL
În urmãtorii trei ani am înþeles mai bine ce îmi spusese
atunci, am vãzut cum luau chip de lecþii la clasã proiectele
ºi viziunea sa. Mai cu seamã, am vãzut cã acel inefabil
spirit de echipã (ºi nu complicitate) între profesor ºi elev
se adresa fiecãruia dintre noi, profesorul respectând
gingãºia personalitãþilor în formare ºi impunând doar
modul superior de a învãþa ºi de la profesor, ºi singur, ºi în
echipã cu ceilalþi.
Rãmâne de neuitat pentru toþi colegii joia dimineaþa de clasa
a zecea, în care orarul înghesuise patru ore consecutive de
geometrie. Pentru mulþi (elevi sau profesori) asta ar fi fost un
chin. Pentru noi a fost – o spunem de câte ori ne reîntâlnim – o
beneficã provocare. Într-una din acele dimineþi de joi, cele patru
ore s-au consumat cu rezolvarea unei singure probleme de
geometrie în spaþiu: fusese enunþatã la începutul primei ore ºi
timp de trei ore ºi jumãtate s-a petrecut un pelerinaj spontan la
tablã, viziuni diferite asupra problemei ºi soluþii diferite fiind
aduse de mereu alt coleg. Profesorul se delecta cu aceastã
lecþie, ca ºi noi. Am învãþat în acei ani, în astfel de lecþii, sã
ne pãstrãm vie ºi activã curiozitatea, impulsul de a gãsi noi
puncte de vedere, lipsa de inhibiþie în a întreba ºi lãmuri ceea
ce pare reþetã, conservã de gândire sau de rezolvare.
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 83
Promoþia 1974
Gânduri despre un mentor
Gicu Macare
Cum au trecut anii…
Parcã ar fi fost ieri… În toamna anului 1971, un zvon strãbate
culoarele liceului nostru – se creeazã ceva absolut nou
– clasa specialã de matematicã!
Sincer vorbind, nu prea ºtiam ce se ascunde în spatele
acestei noutãþi, iar faptul cã fusesem ales, iar alãturi mai erau
câþiva buni prieteni din clasa a 9-a, îmi dãdea un sentiment
de încredere ºi siguranþã…
Timpul a trecut repede; amestecul de început, de 30 de adolescenþi,
fiecare cu propria personalitate, propriile gânduri ºi o
mare porþie de „încãpãþânare“, s-a topit ºi s-a format, dupã numai
3 ani, într-un team nemaipomenit, cu individualitatea sa colectivã.
Mai târziu, fiecare dintre noi ºi-a creat propriul drum, dar prin
aceasta a contribuit la imaginea de neuitat a clasei IV SM.
ªi acum, dupã ani, la fiecare întâlnire, „oficialã“ sau „neoficialã“
ne recunoaºtem imediat, iar comunicarea dintre noi
funcþioneazã, ca ºi cum ne-am fi despãrþtit de câteva ore, ca
odinioarã în IV SM…
Toate astea nu ar fi fost posibile, fãrã acel mentor care ne-a
însoþit ºi îndrumat dezvoltarea.
Totul nu ar fi fost posibil fãrã domnul Profesor Vasile
Dumitrache (pentru noi ºi „Trache“). Ca nimeni altul a înþeles cã
evoluþia unor tineri talentaþi ºi înzestraþi, numai în anumite