PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

126 PROFESORUL
cine altul decât el putea refuza vreo solicitare a profesorilor
sau elevilor? El, Vasile Dumitrache!
Acum, la moment memorial, ce pot sã-i zic bunului ºi intimului
meu prieten decât: „Aºteaptã, Vasile! Pe curând!“
Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 127
1953
O jumãtate de secol cu domnul Dumitrache
Alexandru Postolache
La angajarea mea în calitate de maistru la ªcoala Medie
Tehnicã de Mecanicã în decembrie 1953, am cunoscut personalul
ºcolii în care urma sã lucrez în perioada urmãtoare.
Dintre cadrele ºcolii mi-a plãcut în mod deosebit profesorul
de matematicã Vasile Dumitrache, tânãr pe atunci. De la
început am simþit cã voi avea de învãþat de la el, mai ales
având în vedere ca eram în primul an al activitãþii mele. Cu timpul
m-am ataºat de el, devenind chiar prieteni, iar în activitatea
mea mi-a devenit model. Absolvise facultatea de matematicã
ºi îl consideram un om demn de urmat.
Îmi amintesc cu plãcere de multe clipe, unele sobre, altele
chiar hazlii ºi voi cãuta în puþine cuvinte sã descriu o micã
întâmplare care ºi acum, dupa 53 de ani, îmi aduce zâmbetul
pe buze.
Eram în perioada vacanþei de iarnã. Copiii erau plecaþi. Noi,
cei mai tineri angajaþi, nu puteam primi concediu ºi eram
nevoiþi sã stãm în ºcoalã pentru activitãþi la dispoziþia directorului
Nicolae Grãdinaru. Directorul ne-a spus sã facem câte
ceva în sala de clasã sau activitãþi în atelier pentru a putea fi
gãsiþi uºor. Dupã câteva ore, un cadru didactic – profesor de
muzicã – s-a oferit sã ne mai descreþeascã frunþile cu
farmecul viorii sale. Am fost cu toþii de acord sã-l ascultãm,