PROFESORUL Vasile Dumitrache sau Lecţia iubirii de şcoală

Vasile Dumitrache sau Lecþia iubirii de scoalã 177
Un (altfel de) Jurnal al trãirii
Elena Popoiu
Lidia-Gabi Ghidoveanu
Nimic mai viu, mai autentic, mai „negru pe alb“, mai la adãpost
de interpretãri, tentaþii subiective ori tonuri apãsat sentimentale
decât caietele ºi carnetele profesorului-director
Vasile Dumitrache, cu grijã pãstrate de soþie ºi încredinþate
foºtilor elevi în aceastã varã comemorativã '85…
Zeci de caiete, sute de pagini, mii de rânduri scrise de
mâna profesorului…
Un scris mãrunt, elegant, frumos, cel mai adesea îngrijit,
regulat, alteori grãbit ori nervos, dar inteligibil, cu, pare-se,
mereu acelaºi stilou ºi aceeaºi cernealã, pe acelaºi tip de
foaie…
Izvoare scrise ºi palpabilã istorie: a unei ºcoli, pe durata
unui pãtrar din jumãtatea ei de centenar, dar mai presus de
toate, istoria unei vieþi de om al ºcolii.
Ne-am întrebat, desigur, parcurgând aceste manuscrise
„închise“ în legãturi de caiet studenþesc ori de carneþel cu
copertã în pãtrãþele, dacã ele pot fi de interes ºi pentru altã
categorie de cititori în afara celor, e drept, numeroºi, care au
învãþat sau au predat în liceul nostru. Îndrãznim sã credem
cã da, sau ar fi bine sã fie aºa…
Gãsim în acest jurnal sui-generis 13 ani din viaþa ºcolii, în
amãnunþimile fiecãrei sãptãmâni ºi ale fiecãrui spaþiu: planuri
sãptãmânale, analize(tot sãptãmânale) cu pegagogii, cu