PORT@LEU - Portal de carte si arte

cultură a consumului şi implicit a morţii. „Sfânta treime a acestei culturi este „ producţia, consumul şi profitul”.
Religiile sau comunităţile religioase se tem că globalizarea erodează regimurile democratice şi prin aceasta exacerbează
inegalitatea şi nedreptatea 25 . Pentru Biserica Ortodoxă, progresul economic este justificabil moral dar toţi membrii
comunităţii globale trebuie să participe şi beneficieze de el. De altfel, există un larg consens ecumenic referitor la
necesitatea ca Bisericile creştine să se implice în nedreptăţile pe care globalizarea economică le implică profitând de
slăbiciunea unor persoane, comunităţi şi chiar state, mai ales în ţările lumii a treia.
Privitor la bunăstarea prognozată pentru est şi existentă în statele din vestul Europei trebuie remarcat că este în total
accord cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, în ciuda tuturor prejudecăţilor existente la acest nivel, vis-à-vis de atitudinea
bisericii faţă de bogăţie. Biserica binecuvintează bunăstarea în toate slujbele sale. Un text central este situat chiar în
cadrul Tainei Sfintei Cununii, unde preotul îl roagă pe Dumnezeu să le dăruiască celor doi miri „din belşugul
pământului, umplând cămările lor cu grâu, cu vin şi cu untdelemn” 26 . Textul nu se opreşte însă aici, ci deschide viaţa
familială către o dimensiune a dăruirii, eunţând motivul pentru care cerem bogăţia: că să dăm şi celor lipsiţi. Prin
aceasta se remarcă primatul valorilor sufleteşti, asupra bunurilor materiale şi situarea în spaţiul unei libertăţi a dăruirii,
care salvează din orice egoism materialist şi individualist.
Suflul înnoitor al Ortodoxiei se poate manifesta pe trei coordonate principale: un nou mod de viaţă (ethos), o nouă
prioritate a nevoilor şi o nouă concepţie despre lume şi persoană. Doar o societate centrată pe persoană şi constituind o
comunitate va fi capabilă să prezinte libertatea ca o alternativă a legalismului şi comuniunea ca o eliberare a
individualismului. Această implicare înseamnă redescoperirea unei conştiinţe ortodoxe care să meargă dincolo de
clivajele etnice şi naţionale.
Ortodoxia, prin vocaţia sa de comuniune, poate participa, prin toate eforturile, la uşurarea tensiunilor care se ivesc între
membrii diferitelor religii, poate cultiva coeziunea printre credincioşii săi, şi începerea unui dialog cu cei de altă
credinţă religioasă sau filozofică. Noi ortodocşii mărturisim credinţa noastră într-un mod non-violent şi tolerant, evitând
posibilitatea de tensiune cu adepţii altor religii şi cu cei de convingere nereligioasă 27 . Ortodoxia - a considerat Prea
Fericitul Teoctist - prin structură, organizare şi conducere se găseste cel mai aproape de democraţia europeană, spre
deosebire de protestantism, unde nu există ierarhie, sau catolicism, organizat pe model monarhic. Apoi, spre deosebire
de alte Biserici, ea se află în dialog teologic nu numai cu creştinătatea, ci şi cu musulmanii şi mozaicii.
Marele poet român Mihai Eminescu numea Biserica noastră Ortodoxă “mama spirituală a poporului român” şi
o definea astfel, pentru că în sânul Bisericii şi-a găsit mângâierea şi alinarea sufletească tot românul obidit, oropsit şi
asuprit de soartă. De asemenea, celebrul istoric Nicolae Iorga spunea că “structura noastră sufletească este făcută din
Ortodoxie tot atât cât este făcută din sângele originii noastre daco-romane” 28 ; tot el numea mănăstirile noastre ortodoxe
“universităţile neamului“ 29 pentru că aici s-au format primii pionieri ai literaturii noastre. Marile personalităţi
religioase, cum ar fi, de pildă, mitropoliţii: Dosoftei, Varlaam, Antim Ivireanu, Simeon Ştefan şi diaconul Coresi au
scris şi tipărit în tinda bisericii şi în liniştea pioasă a mănăstirilor primele cărţi de învăţătură în limba poporului, pentru
apărarea credinţei şi spiritualităţii neamului. Operele lor monumentale au constituit la vremea respectivă cuceriri
epocale ale literaturii române şi arme apologetice şi polemice de stârpire şi combatere a ereziilor şi influenţelor străine,
cu tentă şovină de dezbinare şi denaturare a specificului nostru etnic, naţional şi religios. Poporul nostru a dobândit o
World Integration, „The Ecumenical Review, nr.53/ 2001.
25
Andrew Hurrel, Ngaire Woods (ed), Inequality, Globalization and World Politics, New York, Oxford, 2000; Biserica
Ortodoxă în era globalizării, Alba Iulia, 2003; Spiritualitate şi consumism în Europa Unită, Alba Iulia 2004.
26
Idem 17
27
Vezi Petros Vassiliades, Mărturia ortodoxă în Europamodernă şi post modernă, în Ortodoxia parte integrantă
din spiritualitatea şi cultura europeană, p. 91.
28
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii româneşti, Bucureşti, 1932, p.81.
29
Nicolae Iorga, op.cit., p.128.
Revista Trivium 115