PORT@LEU - Portal de carte si arte

George Anca
MILESIM
Lui George Astalos şi Vasile Menzel
Atârni de o creangă de copac, pe cine mai salvând de Hristos? Clan ritual la icoana
decesului. Fiecare îşi rezolvă problemele cerând răspuns fratelui mai mic, unui cap de bronz cu păr
ţepos, aşezat la piciorul mesei, pe covor. L-am mângâiat pe păr – ce mi-ai făcut? - te-am ciufulit. Mam
întins, gură la gură, oarecum – îmi trebuie nişte bani -cât? - o sută de dolari – ce faci cu ei? -
plătesc o rată – bine, în ce? - în carduri liberale – aa, se face.
“Cine-i trece”. Tu. His confession rises monument to the very minute of ultimate happiness
of sorrow. Dukha. Sringara raasa.
Dialectica advaitină ca împlinire a treimii prin distrugerea dualităţii. Tot vorbeam de
deşteptare, punându-mi în cap deşteptăciunea. Dumnezeirea dezumanizării vs dezumanizarea
dumnezeirii.
Şanţul de sub iarbă, leule. Lume rară. Mă prinse o fată, vine din spate Zacu, să-l întrebăm de
electrolize. Dar unde mi-e geanta, mai ales carneţelul şi agenda scrise, fato, le-am scăpat, mă întorc
după ele. Troscot, muşuroaie, multe genţi, nu a mea, niciun carnet, recunoaşteri de canal. Răsar în
cerc – uite ce-am pierdut, ce scrisesem. De-aici începea naraţia, îmi şi dădeam seama că nu mă
mişcasem, nici la pierdut, nici la găsit, puteam vorbi cu vindecătorul, puteam antura, lawrencian,
fata, astea se făceau regrete predestinate.
Rugile-electrolize le voi înşira, cum le debitasem, şi în scris, văd, cu dialectica advaitină,
dacă, sau teologia poeziei-temniţă. Ceapa să n-o fi simţit-o fata, storia vera. Voisem să fiu hegelian,
via Noica. Se adăugase sfeştania. Tabloul roşu. Salcâmul.
Crima de a fi sau a nu fi de o anumită etnie, Surender, jefuit la Londra, îmi cere mie o mie
de euro (chiar haeker, încă de la turism, că-n Londra tot lira, la Varşovia tot zlotul). Mai bine în
puşcărie decât în ţara asta cu draci. Cum v-aş putea uita, când aţi fost fericirea noatră? Ce mi-o fi
trebuind, păi da, păi nu, literatură? Atunci, avanti. Depart-deport. Acatistul Sfinţilor Români din
închisori. Vise în trap, întrerupere. Ar fi bine să cânt la gratii. Discreţie la Londra. Quantico.
Renaştere saitică. Milesim. Autodemascare. Supune-te sistemului. Nu se mai termină achitarea.
Martiria. Sfinţi în loc de victime.
Etajraj, rămăsesem cu stivele de birocraturi. Pro Deus. Paroh de Sebeş anti-Blaga, Doamnefereşte.
Generalul şi liberala râdeau de o parte şi de alta a capului mesei. Aducătoarea, de cartier,
sau de la ţară. Fără interviu, genul “i-am adus”, “da, el e”. Mă găsise, cum ar veni, pe coastă, cum
mă plimbam, ori recunoşteam. Curiera, că trebuie să revin acolo, la headquarters, “aţi machiat
pământul oaie”. Femeia din faţa generalului – eu sunt, mă (adică şefa), dar n-o să lucrăm împreună,
altcineva îmi va face formele şi îmi va arăta ce am de îndeplinit.
Cine îşi săpuneşte marxa în grădina din Stratford, lângă bust-Will? Rabindranath. Trasee de
întâlniri, sfiire zâmbită, cine e viu, cine e mort? Da, Puşi, de la Roller la Manolescu, nu e voie
Crainic. Nu psiho-prozodia carceral-ovidian-eminesciană. Luna lui Eminescu, aceeaşi cu a
puşcăriaşilor din ţara de dincolo de moarte a lui Pica.
Mi se apropie caietele. Aş coborî în Petermaritzburg. Protagonism. A New Light in the
Harem. Piesa cu lume din ce recunoscută, erai autoarea sau mama copiilor tăi, ori a mea. Mai apoi,
pe scări în jos, în sus, în părţi, tot îngustându-se, claustru. Îţi scrisesem dedicaţia, când, la telefon:
Exodus.
Revista Trivium 5