PORT@LEU - Portal de carte si arte

Sanda Sântimbreanu
ZEIŢA DE GHEAŢĂ
(fragmente)
........................
Stăteam amândoi, în toropeala asfinţitului, răsturnaţi peste
aşternuturile răvăşite.
Te-am visat toată noaptea, i-am spus eu, în timp ce răsuceam pe degete
suviţele cârlionţate ale părului ei revărsat pe pernă.
Ce crezi că sunt visele? m-a întrebat ea.
Partea nevăzută, ascunsă, haotică a fiinţei noastre.
Cea adevărată, nefalsificată?
Nu prea văd cum am putea falsifica partea asta din noi.
Dar ce să facem când ia forma infricoşătoare a unui coşmar?
Ai coşmare?
Tu n-ai?
Nu mai am din copilărie.
Eu am!
Ce fel de coşmare?
De fapt, unul singur în care alerg pe o câmpie aridă, un fel de stepă.
De ce alergi?
Vreau să scap de o arătare mitologică, jumătate om, jumătate animal. Un
fel de centaur?
Da. El mă fugăreşte dar nu reuseşte să mă ajungă decât în clipa în care în
faţa mea apare un zid uriaş. Bat cu pumnii în el, dar nu se dă la o parte. Îmi
dau seama că nu mai am nici o scăpare şi mă prăbuşesc tocmai când
monstrul e gata să mă înşface.
Şi? întreb eu cu nerăbdare.
Şi mă trezesc cu răsuflarea tăiată.
Un adevărat thriller! Cred că vezi prea multe filme de groază. În definitiv
de cine fugi, de cine ţi-e teamă?
Poate de mine însămi.
*
* *
Nici nu ştiu când a venit vacanţa de Paşti. Areta e plecată într-o
excursie în străinătate.
Privesc pe fereastră strada fără zapada care-i ascundea rănile (găurile
din asfalt, trotuarul denivelat), apărând în toată trista ei urâţenie.
Revista Trivium 47