PORT@LEU - Portal de carte si arte

- Probabil că sînteţi toate, cine mai ştie… o, da` multe mai sînteţi…, tu, de pildă, cine
eşti?... stai, nu-mi spune nimic… o să stau de vorbă cu fiecare între patru ochi,
deocamdată v-am chemat să vă anunţ că vreau să vă concediez.
Se uită la amintiri atent să surprindă o reacţie şi s-o taxeze dar ele sînt neutre.
- V-am invocat să vă concediez…
Nici o reacţie.
- Nu înţelegeţi! Ieşiţi! Să intraţi una cîte una şi să vă explic altfel.
Amintirile ies pe unde au intrat. În cameră a rămas numai Ics. Prin ferestre noaptea
devenea tot mai vizibilă, făcîndu-l pe Ics să trăiască şi mai intens intimitatea căminului.
- Prima!
Prima amintire se strecoară translucid în living, oprindu-se respectuos în faţa lui Ics.
- A, tu eşti prima amintire… nu-mi amintesc de tine, eşti pur şi simplu o amintire
uitată, deci… nici nu mai am ce să concediez de tine. Afară!
Amintirea iese la fel de translucidă cum a intrat.
- Altă amintire, allez, allez…
Altă amintire intră. Este respectuoasă din priviri.
- Te-am chemat să te concediez. Nu-mi mai trebuieşti. După ce ieşi, să le prelucrezi
şi pe celelalte cum că eu vreau să mă schimb. O să-mi spui… bine, dar te văd
schimbat…- Ics rîde - da, fato, m-am schimbat de haine, dar vreau să mă schimb şi de
nărav, cum se zice! Nu mă întreba de ce o faci? că nu vei înţelege. Hai să-ţi spun, totuşi:
vreau să rup cu trecutul. Să conteze doar prezentul şi, bineînţeles, viitorul. Aud ceva? Să
nu-mi spui cum e posibil? Nu e posibil! Ba e posibil! Da` ia să mai vină şi alta, că tu ai
aflat destule; eşti concediată irevocabil. Salve!
Amintirea iese. Intră următoarea amintire care se aşează translucid la picioarele lui
Ics.
- Haida-de! Să vezi ce-o să mă impresionezi cu asta! Eşti concediată pentru că aparţii
trecutului. Să nu-mi spui că nu m-am aşteptat că îţi răspund, deocamdată calm, că
trebuia să te aştepţi la una ca asta, că pînă şi tu eşti supusă perimării şi în cele din urmă
pieirii. Nu-mi spune că eu pot trăi veşnic pentru că nu ai dreptate. Trăieşti cît îţi dau eu
voie s-o faci, dormi în patul tău numai dacă eu îţi fac patul, cum care pat?... fato, ăla pe
care ţi l-am pregătit în colţul de creier unde te-am trimis de cînd ne-am cunoscut, nu mai
ştiu ce parcelă era…, ai dreptate, era un lo` călduţ şi ferit de primejdii dar acum nu mai
am spaţiu…, e recesiune... Cum o să-mi duci dorul?, ce vorbă e asta…eu duc dorul
prezentului pe care îl îmbră... ce vorbă e asta…eu duc dorul prezentului pe care îl
îmbrăţişez cu toate viscerele mele de om tînăr… încă tînăr… duc dorul viitorului pe
care-l salut anticipat şi salivez prospectîndu-l… iar opinia ta cum că voi rămîne definitiv
în culcuşul meu e atît de ofticoasă încît… încît… te desfid şi te concediez fără drept de
nici un apel… nici de seară şi nici de dimineaţă. Să nu mai aud de tine. Nici un nu mă
uita! Ieşi!
Altă amintire fusiformă şi translucidă ca o părere intră în locul concediatei. Nu e la
fel de translucidă ca celelalte, are un contur mai puternic şi o mină aspră. Pluteşte
deasupra lui Ics.
Revista Trivium 67