PORT@LEU - Portal de carte si arte

ce în ce mai tare de milă şi intru într-o dispoziţie depresiv-sinucigaşă
acută. Mai fac o pauză în fotoliu, să-mi domolesc durerea de coloană, şi
mă uit la T şi N cu ochii trişti şi goi, (“nu crezi c-ar fi mai bine să-i
scoatem pe-amândoi?”), cu gândul aiurea. Mă gândesc la Elena B, fostă
colegă de facultate, care a venit ieri pe la mine. De ce, pisicile mele, mă
văicăresc eu, în timp ce alţii au adevărate probleme? Eu mi le caut cu
lumânarea, dintr-un masochism înnăscut, cred, dacă nu găsesc nimic,
inventez, doar spre a-mi găsi o motivare pentru apatia şi acedia care, de
câţiva ani, mă bântuie. Biata E, are o fiică de-o seamă cu Nana, ai cărei
nervi au lăsat-o baltă şi nici nu vrea să audă, măcar, de maică-sa. A
terminat Conservatorul, genială la pian, şi dintr-o dată a luat-o razna. A
umblat pe la mănăstiri, a fost internată la 9 de câteva ori, acum stă singură,
în grija fratelui ei şi pare să fie mai pe pământ. Ce să mai spun că soţul
Elenei a murit acum câţiva ani şi ea a rămas singură, la Craiova. Şi totuşi a
găsit puterea să deschidă o expoziţie de ceramică la Alba Iulia! O admir şi
o respect.
Mă duc iar în bucătărie să pregătesc pulpele alea de pui pe care leam
luat de dimineaţă, căutând un mod mai uşor şi mai puţin păcătos de a
termina cu viaţa asta mizerabilă. În timp ce curăţ cartofii vine G de la o
conferinţă a unor călugări budişti din Tibet. Unul de origine franceză,
Matthieu Ricard, călugărit şi stabilit acolo de treizeci de ani, celălalt
tibetan get-beget. Cam prin anii ’80 se aflau in Bhutan. Tot atunci noi eram
in India şi eu lucram grafică şi tehnoredactare la nişte manuale şcolare
pentru Bhutan, la Oxford University Press, ca să mai completez finanţele,
niciodată suficiente. Atunci am făcut şi un dicţionar ilustrat English-
Dzongkha –asta e limba vorbită în Bhutan. Am plecat din India Şi vreme
de peste 20 de ani nu am mai aflat nimic despre munca mea de acolo. Ieri
G i-a arătat călugărului aceluia, traducerea lui din Milarepa şi dicţionarul
meu. Şi, ce să vezi şi să nu crezi: Ştia dicţionarul!!!! Celălalt călugăr chiar
îl avea!
Nu pot să exprim ce sentiment de bucurie sublimă mi-a copleşit
mintea, inima şi sufletul! Deci n-au fost în zadar strădania şi dragostea cu
care am lucrat zi şi noapte la ilustraţii. Acum parcă îi văd pe copii
răsfoindu-l, descoperind în fiecare imagine un strop de iubire pentru ei. Şi
am realizat că dacă unul singur chiar, l-a folosit, am făcut şi eu ceva util pe
lumea asta. A fost un semn, o minune, ca tocmai acest călugăr, din Franţa,
să plece în Bhutan atunci, să vină acum în România, să-l invite pe G la
conferinţă şi să-i spună că ştie cartea mea!
Gata! Nu mai sunt tristă şi acră pe viaţă! Ce contează nişte treburi
minore pe care le avem cu toţii de făcut! Moralul, psihicul, speranţa, au
sărit până la cer. Sunt fericită. Ieri a fost o zi de aur.
Revista Trivium 43