PORT@LEU - Portal de carte si arte

nu mă ajuta, dar aveam cumplita bănuială că săvarşisem ceva grav de care
nu-mi dădeam seama.
Ne aflam la ora de dirigenţie şi Stiletul voia să afle „care credem noi
că este cea mai mare ameninţare la siguranţa omenirii: încălzirea globală a
planetei, atacurile terorismului internaţional sau stadiul primitiv în care au
rămas relaţiile interumane în rezolvarea crizelor?”
Ce-mi pasă mie de omenire? Ea a fost întotdeauna ameninţată de tot
felul de pericole.
Pentru mine cea mai mare ameninţare era răceala Aretei, refuzul ei
de comunicare. Ideea că am pierdut-o mă înnebunea şi apropiatul sfârşit de
an şcolar se anunţa ca sfârşitul lumii.
*
* *
Trebuie să ne întâlnim mai rar, în afara şcolii, că avem mult de învăţat, mia
spus Areta, fata asta rece şi raţională de care sunt legat printr-un
ataşament mai sentimental decât poate ea îngădui sau suporta .
Era o propunere prea rezonabilă pentru a fi respinsă, dar şi greu de
acceptat să o vad numai la ore, în recreaţii şi să mă defulez strecurându-i
bileţele pe sub bancă.
„Nu-l lăsa să moară de dor pe suporterul tău credincios”, i-am scris eu pe
o foaie de caiet.
„Cred că se abuzează de cuvântul ăsta”, mi-a răspuns ea pe dosul
foii, „prea se moare uşor de sete, de foame, de râs, de necaz, de
curiozitate, până şi de plictiseală”.
*
* *
Observasem în ultima vreme că Mişu devenise melancolic, ne evita,
căutând numai compania Ginei. Chiuleau împreună de la ore sfidând
ameninţarea exmatriculării, poate a repetenţiei, vagabondând prin parcuri,
cofetării sau cinematografe.
Sunt complet desprinşi de lume, constată Areta.
Închişi în cercul magic al iubirii lor.
Iubirea nu are nimic magic, m-a asigurat ea, ultimele cercetări ştiinţifice au
descoperit că este o substanţă numită dopamină, pe care o eliberează
creierul nostru când suntem atraşi de altă persoană şi are efectul de drog al
cocainei, creând dependenţă.
Revista Trivium 51