PORT@LEU - Portal de carte si arte

tot timpul, contemplarea locurilor sfinte este insotita de rugaciune, fie individuala, fie colectiva.
Vizitarea locurilor sfinte este una din cauzele rugaciunii profunde a pelerinului. Pentru sfantul Ioan
Damaschin aceste locuri sfinte, unde adesea se regasesc moastele sfintilor, sunt locuri de adorare si
venerare pentru ca au fost “receptacole ale energiei divine si pentru ca Dumnezeu prin ei si in ei a
dorit sa ne mantuim.” (Cuvantari la sfintele icoane, III)
La dus si la intors, pelerinii se roaga si canta. La fel se intampla si in timpurile biblice. Cei
ce urcau la Ierusalim pentru sarbatori, cantau psalmi, numiti apoi cantare a treptelor. Psamul 121
este cantarea bucuriei pelerinilor care sosesc in Ierusalim, locul sfant prin excelenta, cetatea pacii
lui Dumnezeu. Regasim si in acest psalm elementele definitorii pelerinajului: drumul spre casa
Domnului, tinta finala. Aici este pacea cea adevarata, acest drum presupunand urcusul, comuniunea
fratilor si a vecinilor. Omul traieste pe pamant, dar aspiratiile sale se implinesc in cer.
Rugaciunea pelerinului este in primul rand una de lauda. Fiecare pas il duce spre Dumnezeu,
pelerinul il cauta pe Dumnezeu in orice lucru (Ps. 95). Calatorul aduce multumire pentru cele
primite in dar de la Tatal sau cel ceresc si-L roaga sa-i indeplineasca cererile.
In drum, timpul pelerinului este ritmat de citiri din Biblie, din vietile sfintilor, din cartile de
rugaciuni si de momente de liniste, de veghe; de viata in colectivitate si de momente de singuratate.
Pelerinul asculta cuvantul lui Dumnezeu, si-l face siesi si-l impartaseste cu tovarasii de drum. Şi
astazi ca dintotdeauna, Hristos este cu pelerinii si le vorbeste. Cuvantul lui Dumnezeu se face auzit,
le patrunde inimile si devine rugaciunea lor. Dar pelerinajul crestin nu este numai o forma speciala a
pietatii, ci si un act eclezial important in ceea ca el exprima, un adevar dogmatic.
A implini un legamant
Un pelerinaj este si un act de multumire sau de pocainta, o rugaciune de multumire sau de
cainta pentru ispasirea unui pacat. Drumul anevoios al calatoriei este un semn al legamantului facut
lui Dumnezeu in cazul rezolvarii favorabile a unei cereri. Cand este vorba de pocainta, oamenii sunt
de obicei imbracati in vesminte cernite. In cronicile timpului sunt descrise astfel de pelerinaje cu
scop penitential. In Occident aceasta practica va apare incepand cu secolul al VI-lea.
A ramane sa locuiasca, pana la moarte, intr-un loc sfant
Aceasta este si motivarea care ii inspira pe unii oameni sa aleaga viata monastica. Dorinta de
a ramane sa locuiasca intr-un loc sfant pana la moarte este insotita de o alta: a fi ingropat, dupa
moarte, langa locurile sfinte ce amintesc de viata, moartea si inaltarea la cer a Domnului nostru
Iisus Hristos.
A obtine o favoare
Revista Trivium 98