PORT@LEU - Portal de carte si arte

- Aha, sîntem mînioşi... sîntem puternici.... Ai să-mi spui că amintirile puternice nu
se şterg niciodată, că ele rămîn ca o obsesie omniprezentă... aşa deci, asta e părerea ta...
ei, află de la mine că nimic nu e omniprezent, dacă vrei să ştii părerea mea intimă, totul e
omniabsent, că nici măcar obsesia nu e atît de obsesivă pe cît crede ea că e... ecoutezmoi,
domnişoară, permanenţa înseamnă veşnicie şi... tu eşti veşnică? Obsesia e veşnică?
Cine e veşnic? Nu-mi spune amintirea că eşti prea... abisală şi eşti caraghioasă cu
teribilismele tale savante... Cine e veşnic? Repet: viitorul! dumnealui e veşnic, să crapi
tu de ciudă, e veşnic pentru că el va veni mereu ca un tăvălug inevitabil peste prezent,
peste bietul prezent care nu ţine decît... care nu ţine decît... puf! şi gata! a trecut infernal
ca un expres printr-o haltă uitată de Ministerul transporturilor pe hartă. Viitorul,
domnişoară, el e veşnic. Întotdeauna urmează ceva, aşa cum urmează să te concediez eu
pe tine, deşi... eşti o amintire vie, dacă mă uit atent ai un tuş grozav! Îmi aminteşti de
prima seară cînd mi-am sărutat iubita din adolescenţă... Ce amintire eşti!... Ţi-aminteşti,
amintireo, cum fremătam de emoţie, cum mi se uscase gura şi nu-mi găseam cuvintele,
cum se învîrtea geografia în jurul meu de veneau stîlpii de curent electric peste straturile
de flori... ce noapte teribilă... ce te îmbujorezi? Să nu te aud că aşa-i cu tînărul şi cu
fecioara cea crudă, nu răscoleşti nimic, eu ştiu că numai viitorul contează, iubirea mea
de atunci e măritată, poate e grasă acum, poate are un batalion de copii răzgîiaţi şi
pofticioşi, poate are chisturi ovariene, nu vreau să ştiu. La ce-mi mai foloseşti? Te du!
Ics se întoarce cu spatele, amintirea iese, intră alta.
- Nu-mi amintesc de tine. Eşti concediată fără nici o explicaţie. Nu, nu sînt patronul
tău, cum insinuezi dar sînt stăpînul amintirilor mele... Stăpînul e stăpîn pe situaţie, deci
caută-ţi de drum!
- Să intre cîte două. Nu... cîte mai multe. N-am toată noaptea la dispoziţie.
Intră un grup de amintiri, care translucide, care bine conturate.
- Degeaba spuneţi că sîntem revoltate!, că nu e drept! Atunci vă răspund că sînteţi
concediate pentru binele meu. Ar fi mai puţin dureros dacă v-aţi estompa cu tipul, adică
dacă v-aş lăsa să muriţi puţin cîte puţin? Nu sînt crud şi nici nenorocit. Tu crezi – se uită
la o amintire speriată – asta? Nu mă acuza că nu lupţi suficient cu iluziile viitorului care
te ameţesc, eşti chiar obraznică să-mi spui una ca asta... Eu nu cred! Cu viitorul nu te
lupţi, ci îl aştepţi incognito. Şi tu ai dreptate – se uită către altă amintire – cînd spui că
fiecare om este responsabil pentru trecutul său pe care tre` să şi-l asume. Responsabil
sînt, îmi însuşesc trecutul, mi-l asum malign dar sînt prea plin de ganglionii trecutului ca
mai am loc şi pentru prezent sau pentru planuri de viitor. Prea stau ca o balegă în faţa
carului cu boi! Trebuie să-mi extirpez ganglionii ăştia care mă ţin prea legat de nişte
lucruri de care nevoie nu mai am, ca să pot să zbor. Nu v-am zis că vreau să mă schimb?
Cum n-ai cum să te schimbi? Eu vreau s-o fac! De ce-mi spuneţi că ăsta e destinul tău?
Eu nu cred în destin. Pe cine cheamă Destin? Să iasă în faţă! Lăsaţi-mă cu gogoriţe dastea
metafizice şi zodiacale: poveşti pentru ofticoşi şi frustraţi. Pentru neputincioşi. E
mai comod să dai vina pe altcineva pentru neputinţele tale. Aşa a fost destinul! Lăsa-mă,
soro, aşa i-a fost impotenţa capacităţilor sale de a întreprinde ceva. Te-ai măritat cu
destinul şi el te-a trădat! Cum eşti superficial!? Eu sînt superficial că vreau să mă
schimb. Eu sînt superficial că vreau să-mi fie mai bine. Eu sînt superficial că vreau să
fac măcar un pas înainte... Dar voi, subţirimea voastră? Voi care nu faceţi decît să trageţi
Revista Trivium 68