PORT@LEU - Portal de carte si arte

exces, îşi creează o veselie artificială, spun prostii, fac pe grozavii, deseori
se ceartă şi chiar dacă nu se bat sau nu sparg vasele, până şi cei mai
cumpataţi se simt prost a doua zi.
Tata, de exemplu, nu pierde niciodată prilejul de a strica buna
dispoziţie generală ciondănindu-se cu fratele mamei, de fiecare dată când
suntem invitaţi la ziua lui sau cu altă ocazie sărbătoreascâ.
Motivul disputei este invariabil acelaşi: Ion Antonescu. Pentru tata
mareşalul este un „erou-martir al neamului”, în timp ce pentru unchiul,
care a cunoscut mizeriile frontului şi ale prizonieratului în URSS, el a fost
o „pacoste naţională”.
Nu înţeleg de ce nu reuşesc niciodată să evite discuţiile pe această
temă ba chiar, am impresia, le provoacă dinadins ca şi cum o legatură
ciudată şi necesară se stabileşte astfel între ei.
............................................................
*
* *
Trecuse insuportabil de multă vreme de când Areta nu mă mai
chemase la ea acasă aşa că m-am hotărât să mă duc nechemat, fie ce o fi!
Am stat, nu ştiu cât timp, lipit ca un gândac de zidul curţii din faţa
vilei în care locuia. N-am mai sunat cum avusesem de gând, îmi pierise
curajul.
Se făcuse târziu, cred că trecuse de miezul nopţii şi razele lunii îmi
trădau prezenţa. Auzeam dispărând în departare palpitul oraşului. Lumina
din dormitorul părinţilor ei se stinsese şi după puţin timp şi cea din camera
Aretei.
Un val de descurajare mă cuprinsese odată cu răcoarea nopţii.
Era o prostie şi nebunie ce făceam.
Citisem nu ştiu unde că „a te purta nebuneşte este uneori singurul
lucru chibzuit sau înţelept”. Gândul stăruia în mintea mea ca un îndemn,
un lătrat de câine din vecinătate venea şi el ca o aprobare.
Cu ochii închişi aşteptam, nici eu nu ştiu ce.
Să se uite Areta pe fereastră, să mă vadă, şi mai ce? Să coboare, să
mă strige? Dar dacă n-o să se uite şi o să se culce? O să stau în stradă toată
noaptea?
Ce cauţi aici , nebunule? Aud deodată glasul ei. Când am deschis ochii am
văzut-o lângă mine cu pardesiul pus peste camaşă de noapte. Am privit-o
lung, ca să mă conving că e ea în carne şi oase, nu un produs al închipuirii
mele. Ca să fiu mai sigur am luat-o în braţe.
Revista Trivium 49