textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

complexitate; datorită medierii şi caracterului scrierii, textul capătă statutul de „operă”, de „ceva
care rămâne”, fapt ce provoacă o atenţie sporită faţă de adecvarea dintre expresie şi starea
exprimată şi alegerea unor mijloace de expresie care par „adecvate”, „lustruite”, conferindu-i
discursului monologic un caracter derivat şi artificial: mai întâi ne gândim la ceea ce vrem să
scriem, apoi scriem, în timp ce rapiditatea discursului dialogic nu ne permite aceasta.
Vom utiliza perspectivele analizate în acest paragraf pentru o investigare atentă a
discursului monologic.
114