textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

prezentat un interes de cercetare mai mare pentru filosofi și teoreticieni literari (fapt probat de
abundența literaturii consacrate acestei probleme în mediile respectivilor cercetători) decât
pentru lingviști, prezentăm mai mult concepțiile acestora. Totuși, ele prezintă o serie de
probleme și limitări, mai ales dacă interesul nostru este unul față de dialog și monolog ca
strategii discursive, nu concepte normative apriorice. Or, dialogul și monologul pot fi
operaționalizate în calitate de concepte empirice doar în urma analizei atente a faptelor de limbă,
nu doar pornind de la niște intuiții conceptuale. În același timp, intuițiile filosofilor pot servi
drept punct de pornire pentru o analiză empirică mai detaliată. În acest sens, pot fi identificate
două mari tipuri de concepţii: conform uneia, orice activitate umană are o dimensiune dialogică,
conform alteia dialogul reprezintă un tip special de activitate umană, care poate fi contrapus
altora.
Paragraful 1.3, Concepţia extinsă despre dialog a lui Mihail Bahtin, constituie o lectură
analitică a unui articol din perioada târzie a cercetătorului rus, care sintetizează concepţia
acestuia despre problema textului dialogic; abordarea bahtiniană este cazul paradigmatic al
concepţiei extinse despre dialog, de aceea am considerat necesar să-i consacrăm un paragraf
aparte. Pentru Bahtin, domeniul dialogicului se suprapune peste cel al utilizării limbajului. Chiar
și textele considerate în mod obișnuit monologice (de exemplu, cele lirice) au un aspect dialogic,
prin faptul că sunt adresate unui destinatar (fie și ipotetic) în care urmăresc trezirea unei reacții
de răspuns și prin faptul că se raportează la texte anterioare: utilizează cuvintele altora, survin ca
răspuns la textele altora, poartă în sine urmele textelor altora. Paragraful 1.4, Relaţia dialogică şi
relaţia monologică la Martin Buber prezintă ideile fundamentale ale unui alt reprezentant de
marcă al filosofiei dialogului, Martin Buber. Teoria buberiană poate fi considerată, în acest sens,
drept caz paradigmatic al unei concepţii restrânse referitoare la dialog, în care activitatea
dialogică este contrapusă celei monologice; abordările de acest gen au permis distincţia operată
de noi între intenţia dialogică şi intenţia monologică. M. Buber expune două tipuri de raportare la
alteritate: relația pe care el o numește Eu-Tu și relația Eu-Acela. Relația Eu-Tu este dialogică
prin esența ei, axată pe intersubiectivitate și deschidere reciprocă, în timp ce relația Eu-Acela –
pe utilizare, experimentare a celuilalt ca obiect, manipulare, înțelegere a celuilalt prin
intermediul unor concepte preexistente.
Paragraful 1.5, Dialog şi monolog. Determinări preliminare, introduce în discuţie
problema alterităţii şi adresării drept constitutive pentru dialog şi oferă o serie de ipoteze
preliminare referitoare la relaţia dintre dialog şi monolog, reluate şi amplificate pe parcursul
13