textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

textului bahtinian şi poate genera idei noi – la intersecţia dintre sensibilitatea lectorului şi textul
însuşi - intersecţie unde, după Bahtin, şi este generat sensul.
Conform lui Bahtin, textul este sursa esenţială a disciplinelor umaniste, punctul lor de
pornire, datul primar de la care pornesc acestea. Spre deosebire de ele, ştiinţele naturii pornesc
de la un fenomen fizic, fără sistemul suplimentar de mediere reprezentat de limbaj.
Textul este perceput aici într-un sens extins ca orice complex legat de semne. Această
definiţie poate fi aplicată şi asupra compoziţiilor muzicale, a gesturilor etc. – anticipând
conceptul de scriitură promovat de grupul Tel Quel.
În pre-modernitate, după Bahtin, relaţia cu textul presupunea încredere şi credinţă în text (cu
atât mai mult în cazul textelor religioase – care, o perioadă lungă, s-au numărat printre cele mai
importante texte ale comunităţilor care le-au produs). Acest tip de credinţă în text solicita doar
înţelegerea şi interpretarea lui – o înţelegere şi interpretare strict semantică, o capacitate de a
parafraza şi de a reformula sensul diferitor secvenţe textuale şi al textului ca ansamblu.
Una dintre caracteristicile de bază ale oricărui text este faptul că el are un autor; o analiză
strict lingvistică poate face abstracţie de el (să ne amintim de moartea autorului decretată de
post-structuralism, inspirat în mare parte de lingvistică) – însă pentru analiza bahtiniană (numită
aici "trans-lingvistică" sau "meta-lingvistică") o importanţă deosebită o au intenţia autorului şi
realizarea acestei intenţii la nivelul textului produs. În acelaşi timp, o altă problemă importantă
este a celui de-al doilea subiect – persoana care reproduce textul celuilalt, într-un anumit scop (şi
orice lectură este o reproducere a textului iniţial), astfel creându-și propriul text.
Bahtin a anticipat şi a influenţat, în acest context, şi unele abordări de bază în analiza
discursului, utilizând doar alţi termeni. După el, ca enunţ inclus în "lanţul textual" (ceea ce astăzi
am numi discurs) al unei anumite sfere, textul reflectă alte texte din domeniul respectiv, iar
sensurile prezente în textele care se oglindesc unul în altul interacţionează şi ele şi se modifică
reciproc.
În acest context, Bahtin menţionează şi dialectica dintre dat şi creaţie. Datul este reprezentat
de sistemul limbii, iar creaţia este individualul, unicul, irepetabilul – şi e formată în bază de
relaţii dialogice cu alte texte. După Bahtin, acest aspect e ceea ce, în text, ţine de "adevăr, bine,
frumos, istorie" şi se află dincolo de limitele lingvisticii şi filologiei.
Pentru a clarifica sensul expresiei relaţie dialogică, Bahtin o raportează la cea dialectică: în
cazul dialecticii se face abstracţie de autor [106, p. 284]. Propoziţiile logice care sunt schimbate
între subiecţii dialectici nu au nevoie de un purtător, un locutor, aşa cum are nevoie un enunţ;
43