textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

O variantă de analiză a discursului influenţată de pragmatică şi de analiza discursului este
utilizată şi în sociologie, mai ales în curentele influenţate de construcţionismul social. Conform
reprezentanţilor acestei tendinţe, orice interpretare a realităţii, orice conferire de sens unui
anumit fenomen, este "construită" prin interacţiunea socială şi realizată cu mijloace discursive. O
asemenea analiză ar examina câteva texte care se referă la acelaşi fenomen şi ar evidenţia
asemănările şi diferenţele dintre ele. De exemplu, o inundaţie va fi interpretată, de o grupare
religioasă, ca pedeapsă a lui Dumnezeu iar de un partid de opoziţie ca eşec al guvernării de a lua
măsuri preventive. Un analist va examina discursurile comunităţilor / grupurilor respective ca
"porţi" spre viziunile întreţinute de ele şi expresii ale unui anumit mod de interpretare, construire
şi tematizare a unei realităţi.
Pentru cei care practică acest gen de analiză, discursul nu este perceput doar ca instrument
de descriere a realităţii, ci şi de construire a ei; practicile discursive sunt influenţate de şi au
influenţă asupra unor practici sociale [cf. 22; 57].
O analiză de acest tip are multe în comun / se poate transforma în "analiză critică a
discursului" (ACD). ACD se poziţionează polemic faţă de ceea ce reprezentanţii ei numesc
"eroarea descriptivistă" [cf. 56, p. 34-35]. Pornind de la construcţionismul social, pragmatică,
retorică şi teoria critică, analiştii influenţaţi de ACD îşi propun nu doar să descrie ce se întâmplă
într-un text / discurs, ci şi să detecteze urmele de ideologie prezente în el, practicile sociale în
care se integrează şi pe care le influenţează.
O asemenea analiză porneşte de la definirea discursului într-o manieră foucauldiană, ca
gen instituţionalizat, mod de a gândi şi a vorbi, iar autorii sunt percepuţi nu atât ca indivizi care
utilizează limbajul într-un anumit context, ci ca purtători ai unui anumit tip de discurs.
Discursurile respective sunt strâns legate de anumite valori şi reprezentări ideologice, iar
limbajul e perceput ca instrument prin care ideologia în cauză este impusă asupra receptorului –
deci, instrument al puterii. [cf. 55; 98].
Un analist influenţat de ACD va examina, astfel, nu atât modul concret în care e utilizat
limbajul, ci semnificaţia ideologică a diferitelor elemente lexicale şi gramaticale. De obicei,
analiştii de acest tip au convingeri politice de stânga şi analizează modul în care limbajul utilizat
de anumite grupuri sociale, în primul rând de reprezentanţii puterii politice, ascunde urme de
xenofobie, rasism, ostracizare a unor grupuri sociale etc. Deseori, ACD este utilizată şi de
activiştii grupurilor marginalizate.
28