textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

26 e clar că priviţi cu simpatie
27 data.. de douăzeci şi şapte martie,
28 dar din cauza unei.. istoriografii OTRĂVITE
29 ă= timp de zeci de ani
30 ă= sunt alţii care poate
31 ă= privesc altfel domnul Negru a..
32 evocat, nu
33 această istoriografie care-a încercat să
34 DENIGREZE acest ă= moment istoric.
Observăm aici o strategie discursivă radical diferită de cea a primului orator; dacă
Nicolae Dabija, după rugămintea iniţială de a i se permite să plece mai devreme, a început „în
forţă”, referindu-se la cunoaşterea comună cu auditoriul şi la evenimentul istoric căruia îi era
consacrată conferinţa, Paul îşi expune propria vulnerabilitate, propriile ezitări (prezente şi la
nivel de exprimare), posibila noncoincidenţă dintre discursul lui şi aşteptările destinatarilor;
înainte de a se referi la evenimentul istoric al Unirii, se referă la situaţia prezentă de comunicare
– prezenţa microfonului unui post de radio (şi a reportofoanelor, inclusiv al nostru) care
marchează faptul că ceea ce se vorbeşte va fi transmis mai departe şi judecat şi de un alt public,
iar un diplomat trebuie să fie extrem de atent în aceste contexte. Locutorul continuă adresându-i-
se, în intervenţiile (23-27), publicului prezent în faţa lui şi arătând că este conştient de aşteptările
şi simpatiile acestuia; în acelaşi timp, a prezenta lucrurile în mod categoric înseamnă a neglija
sensibilităţile unui alt public, acei „alţii” din intervenţia (30) care, din cauza „unei istoriografii
otrăvite” (cuvântul otrăvite fiind accentuat, ca mod de a sugera că e un calificativ pe care
locutorul şi-l asumă, fiind de acord cu sentimentul general al sălii) „privesc altfel” la „momentul
istoric” în cauză. Apoi, locutorul continuă să se raporteze la discursul anterior:
35 Aş reţine din=
36 ceea ce-a spus domnul=
37 Dabi=ja
38 ă= faptul că
39 dincolo.. de deziderate naţionale
40 sau PROIECTE politice naţionale, nu
129