textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

3. În al treilea sens pe care îl are termenul dialog în opera bahtiniană, el nu mai e aplicat strict
enunţurilor, ci viziunilor asupra lumii şi asupra adevărului. Şi în acest sens termenul dialogic se
opune monologicului. De exemplu, Bahtin critică concepţia despre adevăr a tradiţiei raţionaliste-
idealiste europene: pentru reprezentanţii acestei tradiţii, adevărul este conceput ca ceva
reprezentabil doar de propoziţii logice, în baza concepţiei reprezentaţionaliste a limbajului, care
identifică conţinutul propoţional al unui enunţ (în termenii lui G. Frege, gândul pe care îl
exprimă acesta) cu sensul enunţului respectiv şi afirmă că o propoziţie poate fi adevărată sau
falsă în baza corespondenţei ei cu realitatea. Prin contrast, Bahtin consideră că adevărul poate fi
reprezentat adecvat doar în conversaţie, ca ceva care, prin natura sa, solicită mai multe voci şi
perspective. O asemenea viziune a adevărului, după Bahtin, este prezentată în dialogurile
socratice ale lui Platon (dialogurile timpurii), dar a fost adusă la dezvoltarea definitivă în
romanele polifonice ale lui Dostoievski. În acest sens, dialogicul se caracterizează prin
deschidere, acceptare, disponibilitate pentru mai multe puncte de vedere, toleranţa faţă de
viziunile opuse, iar monologicul – prin tiranie, impunere, ideologizare, demonizare a adversarilor
etc.
text.
Toate aceste trei sensuri sunt prezente în opera bahtiniană, uneori apărând chiar în acelaşi
Un alt aspect care îi caracterizează abordarea este evitarea dihotomiilor simple, Bahtin
preferând modele triadice. Putem identifica o serie de asemenea modele triadice în textele
consacrate dialogului [106]:
1. referindu-se la participanţii la dialog, el identifică trei: locutorul, destinatarul şi supra-
destinatarul. Destinatarul poate fi concret / cunoscut sau poate fi imaginat (aşa cum ne imaginăm
un auditoriu pentru ceea ce scriem) şi abstract – "ce tip de oameni ar fi atraşi de ceea ce spun
acum". În principiu, de la destinatar se aşteaptă un fel de reacţie de răspuns – fie acceptare, fie
contradicţie, fie comentariu etc. În schimb, atunci când e vorba de supra-destinatar, nu e neapărat
să fii conştient de el – Bahtin vorbeşte aici despre "posteritate", căreia i se adresează unii autori,
sau despre "judecata corectă" din partea viitorului la care speră aceştia. Supra-destinatarul e
cineva sau ceva de la care se aşteaptă înţelegerea şi evaluarea corectă a ceea ce spui – alte
exemple de supra-destinatar pe care le oferă Bahtin sunt Dumnezeu şi "raţiunea". Dacă
interpretez corect, Bahtin pare să afirme că a te adresa unui destinatar este posibil doar dacă
presupui un supra-destinatar, doar pe fundalul acestei 'înţelegeri' proiectate în viitor. "Supra-
destinatarul" e al treilea într-o conversaţie privată, prezent la un nivel nu neapărat conştient. Aici
41