textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

În această secvenţă, participanţii se orientează iarăşi spre aceeaşi idee, că informaţia
poate fi făcută publică nu numai dacă înregistrezi, dar şi dacă scrii un conspect. Faptul că
vorbesc despre aceeaşi idee şi-şi exprimă aceeaşi atitudine faţă de un subiect deja cunoscut –
naraţiunea lui Corneliu – îi face să vorbească în acelaşi timp; pare că nimeni nu poate adăuga
nimic nou, deocamdată, nimic care să nu fie deja cunoscut de ceilalţi, de aceea ascultarea
reciprocă e minimă. În continuare, Alex propune un alt argument, încadrat în aceeaşi subtemă,
care poate fi descrisă ca „alte mijloace de înregistrare a informaţiei”:
73 Alex: Poţi să înveţi stenografie,
74 să notezi ceea ce spune omul exact în ritmul în care o spune, da,
75 şi e acelaşi lu[cru,
76 Corneliu: [acelaşi lucru, da
77 Alex: cine controlează dacă-n caietul tău tu scrii.. ăăă
78 doar ceea ce-ţi spune proful, dictează proful, da,
79 sau spui şi tot ceea ce zice el pe lângă asta.
80 E aceeaşi fi[şcă.
81 Corneliu: [Da, da
82 Alex: Dacă în principiu este permis să notezi cu pixul pe hârtie,
83 atuncea când vorbeşte profu în faţa ta,
84 cu exact acelaşi drept poţi să-i pui reportofonu-n faţă.
85 Corneliu: Păi nu ştiu
86 Alex: Mi se pare absolut normal.
Alex formulează aici o descriere a unei situaţii ipotetice, pe care o încheie tot cu un
metacomentariu. Poate şi ca reacţie la intervenţia (85) a lui Corneliu, apărută înainte de
metacomentariu, Alex sugerează o explicaţie pentru această situaţie:
87 Alex: Sigur, ă=... faptul că...
88 poate să-l incomodeze [pe prof.
89 Corneliu: [Da, poate există aici...
90 Alex: Asta-i chestia când proful se...
91 se simte=..
99