textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
În urma analizei efectuate în prezenta lucrare, putem formula o serie concluzii, generalizări şi
recomandări de bază.
Concluzii:
1. Cea mai adecvată metodă pentru analiza limbajului în uz este analiza discursului, în variatele
ei forme.
2. Limbajul în uz se poate manifesta fie în mod dialogic, fie în mod monologic.
3. Monologul și dialogul pot fi interpretate fie ca tipuri ideale ale unor intenții comunicative, fie
ca structuri actualizate în utilizarea limbajului.
4. Există două mari grupuri de teorii despre dialog: concepţiile extinse asupra dialogului (cazul
paradigmatic fiind cea a lui Mihail Bahtin) şi concepţiile restrictive asupra dialogului (cazul
paradigmatic fiind Martin Buber). Fiecare dintre aceste concepţii poate beneficia de pe urma
celorlalte, care oferă noi perspective şi deschideri.
5. Forma primară a limbajului este cea dialogică; textele monologice sunt o formă derivată a
textului dialogic, păstrând mereu un anumit grad de dialogicitate.
6. Trăsăturile proprii oricărui text, indiferent dacă e vorba de unul dialogic sau monologic, sunt
faptul de a fi adresat cuiva şi faptul de a apărea într-un context determinant.
7. Transcrierea unei conversații este un instrument suficient de util pentru analiza acesteia.
Totuși, orice transcriere pornește de la anumite presupoziții, care necesită a fi explicate. Nu
există o metodă unică, ce să ne permită să identificăm toate trăsăturile unui text dialogic sau
monologic; într-o anumită măsură, fiecare metodă îşi creează propriul ei obiect, obligându-ne să
acordăm atenţie unui set de fenomene şi să neglijăm un alt set. Analiza discursului, ca „familie”
de metode diferite, dar cu orientare similară, este totuşi cea mai eficientă abordare în acest sens.
8. Dialogul pe viu are un caracter procesual, fiind desfășurat de către participanți, în funcție de
interesele, dorințele, așteptările, schemele comunicative ale fiecăruia.
9. În analiza dialogului, diferite tehnici și abordări ne pot evidenția diferite aspecte, cele
fundamentale fiind macrostructurile și microstructurile unui text dialogic.
10. Macrostructurile semantice sunt determinate de relația dintre tema unui fragment din dialog
și tema globală a dialogului respectiv.
11. Macrostructurile pragmatice sunt determinate de intențiile comunicative ale participanților.
138