textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

Este ceea ce s-ar putea numi o naraţiune minimală, compusă din câteva propoziţii
narative: (57) şi (58), care se referă la evenimentele posterioare anului 1940; (59) introduce
referirea la situaţia prezentă, când „unii pseudoistorici vorbesc că.. ca de o ruşine [...] faptul că
Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu Ţara”; unitatea intonaţională (62) funcţionează ca o
construcţie incidentă ce reintroduce locutorul în discurs – ceea ce se întâmplă în prezent e ceva
ce a văzut chiar el, naraţiunea e una personală, care-l afectează şi pe el. Astfel, observăm un nou
paralelism, care funcţionează şi retroactiv: intervenţiile (17-65) formează astfel o secvenţă
coerentă, care poate fi rezumată / descrisă în modul următor: 1) s-a întâmplat X (Unirea
Basarabiei, în această temă fiind inclusă şi naraţiunea lui Petrovici); 2) s-a întâmplat Y (anul
1940 şi evenimentele ulterioare); 3) se întâmplă Z („unii pseudoistorici vorbesc că.. ca de o
ruşine [...] faptul că Sfatul Ţării a votat unirea Basarabiei cu Ţara”). Locutorul continuă cu o
serie de întrebări retorice:
66 Ce-ar fi fost cu Basarabia dacă nu erau
67 cei douăzeci şi doi de ani
68 de LUMINĂ, pe care ei o numesc ocupaţie.
69 Ce s-ar fi-ntâmplat.
care au şi ele funcţia creării de tensiune şi a unui orizont de aşteptare, care este apoi
umplut de locutor:
70 ...Vă sp.. câteva argumente,
71 pe lângă cele pe care le-a spus domnul Negru,
72 colectivizare..
73 foamete..
74 Numa-n timpul foametei
75 dincolo de Nistru
76 până dintre Nistru şi Bug
77 au murit treisutedemii de oameni, trei sute.. mii de oameni.
Această serie de intervenţii discursive este concepută ca răspuns la întrebările din seria
(66-69); locutorul mimează o strategie dialogică – întrebare/răspuns – ca şi cum aceste întrebări
121