textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

108 no ia maldavscava iazâca
109 ne znaiu.
Locutorul enumeră diverse aspecte ale acestei situaţii ipotetice, încheind iarăşi cu
raportarea dialogică la un text anterior, citat în limba originală; putem presupune că această
citare în limba originalului înseamnă că locutorul nu-şi asumă cuvintele celuilalt, se detaşează de
ele, le percepe ca pe un corp străin. Urmează o altă raportare dialogică, de această dată la o
persoană prezentă – la Petre Guran, directorul ICR, despre care locutorul presupune cănu
cunoaşte rusa și îi traduce:
110 Domnu Guran,
111 Petre: (râde)
112 Nicolae: se traduce cam aşa
113 eu sunt moldovean da limba moldovenească n-o cunosc.
114 Petre: (râde)
Această raportare dialogică nu se transformă într-un dialog în toată puterea cuvântului;
adresarea rămâne doar una convenţională: destinatarul nu rosteşte nicio replică, doar râde.
Locutorul continuă cu o evaluare a „celuilalt”, cuvintele căruia au fost prezentate:
115 Nicolae: Şi ăsta era cel care ne-a condus.
apoi şi cu un metacomentariu referitor la enumerarea din (95-109)
116 Iată ce-am fi fost noi.
117 De aceea ar trebui să le fim..
118 recunoscători, noi le suntem DATORI
119 geneRAŢIEI
120 de la o mie nouă sute.. optsprezece
121 cu supravieţuirea noastră.
124