textul monologic şi textul dialogic din perspectiva analizei discursului

38 vin acum de la PUTNA
39 şi stareţul mănăstirii mi-a vorbit
40 că atunci când năvăleau tătarii
41 călugării de-acolo slobozeau evangheliile
42 acestei mănăstiri,
43 scrise c-o cerneală specială,
44 în= fântâna din curtea mănăstirii.
45 Şi când se retrăgeau tătarii
46 scoteau.. evangheliile
47 şi er.. ele erau cu scris nealterat.
48 Şi Ioan Petrovici spune
49 aceasta este Basarabia,
50 după o sută.. şase ani
51 aţi ieşit din MLAŞTINĂ cu sufletul curat.
Această naraţiune este formulată iarăşi în logica paralelismului: tot aşa cum evangheliile
erau protejate în timpul atacurilor tătarilor, aşa a fost protejat şi sufletul basarabenilor în timpul
dominaţiei ţariste. Introdusă ca parte a subtemei „Unirea”, naraţiunea este atribuită omului de
cultură Ioan Petrovici. Într-un anumit sens, putem vorbi despre „naraţiune înrămată”: locutorul
povesteşte ceea ce ar fi povestit Ioan Petrovici atunci când a venit în Basarabia, după Unire,
pronumele personal de persoana I referindu-se nu la locutor, ci la Ioan Petrovici. Adică este
vorba de o raportare dialogică la un discurs anterior, interpretându-l în mod creativ. Naraţiunea
urmează şi ea modul de structurare a naraţiunii conversaţionale, analizat în capitolul II:
rezumatul opţional lipseşte, starea iniţială: venirea lui Ioan Petrovici la Chişinău şi începutul
naraţiunii lui (34-37), dezvoltarea acţiunii (38-44), punct culminant (45-47), deznodământ (48-
51). Deznodământul este introdus, ca şi naraţiunea citată, de referinţa la autorul ei iniţial, Ioan
Petrovici. Metacomentariul este formulat ca o serie de constatări care continuă paralelismul:
52 Cele trei evanghelii ale Basarabiei
53 au fost limba română,
54 credinţa ortodoxă
55 şi comunitatea de tradiţii, în primul rând comunitatea de cântec românesc.
119