"Sangele lui Isis" (pdf)

între cele două războaie mondiale, luându-și lumea în cap în căutarea unei existențe lipsite de griji. Familia se
stabilise în Statele Unite, dar Kervranii s-au considerat mereu bretoni, marinari din naștere cu apa mării
curgându-le prin vene, cum se mai spune și azi la apus de Vannes. Joel fusese de câteva ori în ținuturile de
baștină ale strămoșilor și mereu se simțise bine în lumea aceea aspră, alcătuită din stânci, cer, mare și case
risipite în cele mai sălbatice golfulețe ale coastei. Cunoștea Brestul și se bucura de această cursă liniștită,
care-l va duce din nou în locuri pe care le considera cu adevărat ca fiind „acasă”.
Bucuria plecării pe mare nu-i fu umbrită decât de apariția lui Jim, care sprijinea tocul ușii cabinei de
comandă, deși teoretic nu avea ce să caute acolo. Jim era fotograful oficial al vasului și din cei peste o mie de
membri ai echipajului, singurul cu care Joel avusese diferende majore. Jim era – în rarele clipe când nu plutea
în aburii alcoolului – un artist de geniu, care realiza imagini minunate. În restul timpului nu era decât un bețiv
ordinar, pus mai mereu pe scandal. Joel ar fi putut să sugereze companiei Atlantic Voyages să-l dea pe Jim
afară, dar se ferise să o facă, pentru că nu pierduse definitiv speranța de a-l despărți de sticla de rom cu care
acesta trăia într-un concubinaj perpetuu. Pentru că nu plecaseră decât de câteva ore, Jim era încă suficient
de treaz ca să se poată vorbi omenește cu el.
-Ce vrei, Jim? Te pot ajuta cu ceva?
Urmă, drept răspuns, un potop de înjurături (ceva firesc pentru Jim) și obișnuita lui văicăreală.
-Să fiu al dracului, îmi pierd vremea de pomană în hardughia asta plutitore, în loc să fiu acum acolo
unde trebuie și să fac fotografii adevărate, nu poze cu grăsani urâți având în spate Manhattanul.
După propria lui părere, Jim nu era niciodată în locul unde ar fi trebui să fie (numai el știa unde ar fi
putut să se afle acel loc) dar nici nu făcea vreun efort să se ducă acolo: trezitul în zori pentru imaginile cu
răsăritul soarelui nu era pentru el, fotografiile cu valuri spectaculoase iarăși nu (i-ar fi udat bunătate de
echipament), așa încât de obicei se mulțumea să pozeze pasagerii stând de vorbă cu căpitanul în vreunul din
restaurante. Cum pasagerii găseau drăguțe aceste poze-șablon, Jim avea o pâine de mâncat (și un rom de
băut, aspect mult mai important pentru el) la bordul Stelei Atlanticului.
-Și unde crezi că ar trebui să te afli acum? întrebă Joel fără prea mult interes.
-În Islanda, șefule! Acolo e de mine,! Un vulcan tocmai a erupt, când eu nu sunt în zonă și un alt
deștept îl trage în poză. Am văzut niște fotografii fenomenale, acum cinci minute.
Pe fața lui Joel se așternu o umbră.
-Sigur nu erau imagini mai vechi? Când și unde le-ai văzut?
Jim nu terminase bine de vorbit, dar Joel deja verifica pe calculator informația. Apoi își chemă urgent
o parte din ofițerii de navigație și meteorologul.
-Domnilor, am vești pentru voi și mă tem că nu sunt bune. A erupt un vulcan în Islanda, la nici două
ore de la plecarea noastră.
Se stârni un vacarm de voci, peste care se auzi glasul meteorologului:
-Nu mi s-a comunicat nimic!
Unul dintre ofițerii tineri întrebă cu candoare:
-Și ce avem noi cu asta? Doar nu mergem într-acolo!
Joel îl privi aspru, apoi trăsăturile i se relaxară. Cu un sfert de veac în urmă, ar fi întrebat și el aceeași
prostie. Hotărî că tânărul merita o explicație detaliată și începu:
-Ultima erupție în Islanda a avut loc acum optsprezece ani – eram novice ca dumneata, plin de
entuziasm și m-a prins tot pe Atlantic, navigând pe un vapor mult mai mic. Problema e că deasupra unui
vulcan în erupție se formează o masă de aer foarte fierbinte, iar momentan deasupra Atlanticului și a Europei
de nord-vest avem o masă de aer rece. Vântul tinde să egalizeze temperaturile, aducând întreaga atmosferă
la aceeași presiune. Acum înțelegi?
-Va fi furtună, fraților, se amestecă meteorologul, una nasoală rău, pentru că diferența de presiune
dintre cele două fronturi atmosferice trebuie să fie foarte mare.
Joel aprobă dând din cap.
-Ceea ce vă cer, reluă el, e să urmăriți situația cu maximă atenție. Vreau câte un buletin meteo
detaliat din oră în oră, zi și noapte. Viteza și direcția vântului sunt esențiale. Deocamdată călătorii să nu fie
alertați și ne urmăm cursul, dar toți cei prezenți ne vom întâlni tot aici, peste patru ore. Toate pregătirile pentru
o furtună să fie făcute până atunci. Și informați echipajul, dar cu maximă discreție!
Peste patru ore, aeroportul din Reykjavik fusese deja închis și o zonă de cinzeci de kilometri din jurul
vulcanului, evacuată.
Peste opt ore, toate aeroporturile din Peninsula Scandinavă se închiseseră.
Prima noapte la bord trecu liniștită pentru călători și cu somnul întrerupt adesea pentru ofițerii de
navigație. Către dimineața celei de a doua zile, aeroporturile din Anglia, Scoția și Irlanda se închiseseră, iar
Parisul aștepta ordinul de închidere din clipă în clipă.
-Pentru avioane e mai rău, explică meteorologul, care lucrase cândva într-un turn de control.
Motoarele sunt răcite cu aer, iar dacă în aerul cu pricina intră particule de zgură vulcanică, ele pot duce la
griparea motoarelor. În asemenea condiții un avion se prăbușește ca o insectă moartă.
10