"Sangele lui Isis" (pdf)

iahturilor. Îți plătesc cheltuielile de drum, hotelul și eventual, dacă ne înțelegem, vei avea și o slujbă pe placul
tău. Nu vei regreta, crede-mă. Al dumitale, Samuel Oz”.
„Ce caută în port un om care nu suferă marea?” fu primul gând care trecu prin mintea lui Joel. Dar
hotărî, atunci, pe loc, să plece la Nisa în aceeași zi – în fond, nu avea ce pierde.
Cap.9 Oferta
Ajunse la Nisa tot fără să fi găsit răspunsul la întrebare – ce treabă putea să aibă în port Samuel Oz?
Într-un târziu, renunță să-și mai bată capul. „Vrea să discute cu tine și a fost atât de politicos, încât să aleagă
un cadru despre care crede că ți-ar face plăcere”, îi șopti vocea interioară. „Da de unde! Poate se plimbă doar
pe acolo!” „Sigur! Ar prefera să se plimbe prin Sahara, știi bine!” Ros de curiozitate, Joel o luă spre port. La
Nisa se pare că toată lumea avea iahturi, pentru că zona rezervată pentru ele era colosală. „Aici voi căuta o
săptămână. Bine că mi-am găsit cazare, înainte să pornesc în căutarea nebunului”.
Nu voia în ruptul capului să facă asta, dar totuși se opri, fluierând admirativ, în fața câte unei
ambarcațiuni. Cât de frumoase puteau să fie și cât de grațios se legănau pe apă, în bătaia ușoară a brizei!
Joel se pomeni întrebându-se cât costă fiecare și gândindu-se la plăcerea unei vieți petrecute numai pe mare.
-Hei, Joel, vino aici, te rog!
Glasul bijutierului îl smulse din reverie. Joel n-ar fi putut auzi un strigăt mai plin de disperare, nici
măcar din partea unui om care ar fi fost pe punctul de a se îneca. În loc de asta, Samuel Oz ședea confortabil
la bordul unui iaht solid ancorat de un ponton, dar era galben ca ceara și înspăimântat de moarte.
-Ce faci acolo, omule, dacă nu-ți place marea?
Joel sări ușor pe ponton și apoi păși pe punte, făcând ca ambarcațiunea să se balanseze aproape
insesizabil. Samuel Oz se aplecă și vomită în apă.
-Dumnezeule, în ce hal poți să fii! Nu ți-a dat prin cap să cobori pe țărm?
-Te așteptam, bâigui bijutierul mai mult mort decât viu. Vreau să faci o cursă cu nava asta și să-mi
spui sincer ce părere ai despre ea.
Joel se uită înconjur. Iahtul era mic, dar arăta al naibii de bine și propunerea era mai mult decât
tentantă. La bord nu se aflau decât ei doi și o tânără pe care căpitanul o observă într-un târziu - ședea
deoparte, cu un aer timid.
-Sally, vino să te prezint căpitanului. Joel, ea e secretara mea. E practic omul meu de încredere în tot
ceea ce fac.
Sally se ridică, lăsând să-i cadă de pe umeri cămașa înflorată, mult prea mare, care o acoperea
aproape cu totul și Joel avu un șoc. Om de încredere și secretară? Nici pe departe! Femeia aceea se putea
defini într-un singur fel – ca amanta unui om bogat, extrem de bogat, în stare să-și permită o bijuterie vie de
asemenea clasă și rafinament. Sally era mulatră, expunând la soare un corp de culoarea ciocolatei, probabil
la fel de dulce ca și aceasta. Era îmbrăcată într-un costum de baie argintiu, dintr-o singură piesă, destul de
decent ca să ascundă esențialul și destul de indecent ca fantezia oricărui bărbat s-o ia razna. Era nici scundă,
nici înaltă, nici slabă, nici grasă și avea forme atât de armonioase încât oricine ar fi putut înțelege de ce, după
ce a creat femeia, Dumnezeu n-a mai încercat să facă nimic altceva.
-Tu ești chiar obsedat de vapoare, dacă ai remarcat-o abia acum, mustăci Samuel.
-Scuze, eram… eram puțin îngândurat.
Ce naiba ar fi putut să spună?
-Te bagi? Încerci bărcuța?
-Oh, da, cu plăcere!
-Bine, așa credeam și eu. Dar permite-mi să cobor din acest infern care plutește și se leagănă. Sally
rămâne cu tine.
Lui Joel asta nu-i plăcu. Femeia era un element perturbator de primă mână. Citindu-i parcă mintea,
Sally își puse cămașa lungă și largă, care îi lăsa descoperite doar tălpile micuțe și picioarele mai jos de
genunchi.
Joel îl ajută pe bătrânul bijutier să coboare. Acesta îi întinse o mână transpirată și totuși extrem de
rece. „Omul ăsta e speriat ca de bombe”, gândi căpitanul. Odată ajuns pe pământ ferm, pe fața lui Samuel se
așternu un zâmbet fericit.
Joel făcu câțiva pași pe punte. Comenzile îi erau cunoscute, dar în cabină găsi toată documentația
ambarcațiunii, ca la un produs nou cumpărat. Și chiar așa și părea: Joel mirosi aerul – pe lângă
inconfundabilul parfum al mării, se simțea și un iz de vopsea proaspătă, care abia se uscase. Ridică ancora,
porni motorul și-și așeză mâinile pe timonă.
44