"Sangele lui Isis" (pdf)

fenomene complexe. Străbunii mamei mele au fost sclavi proveniți din Haiti. Știau să invoce spiritele morților
și să treacă în alte dimensiuni, nevăzute, fără să aibă habar de fizica modernă.
-Eu am văzut diamantul cu pricina și crede-mă că n-am simțit nimic neobișnuit în prezența lui. Dar
măcar am stabilit ce căutăm pe Costa Brava: Samuel Oz fiind bijutier, probabil îl interesează dacă a avut loc
vreun furt pe vas și dacă da, ce s-a ales din bijuteriile furate. Tot e mai mult decât nimic.
Dar Sally nu isprăvise subiectul.
-Spune-mi, căpitane, după ce ai văzut diamantul acela blestemat pe Steaua Atlanticului, nu ți s-a
întâmplat nimic deosebit?
-Oh, ba da! Am fost concediat dar am primit o sumă mare de bani, iar apoi am întâlnit cea mai sexy
femeie pe care am văzut-o vreodată. Nu e destul?
Sally râse dar întrebă cu seriozitate:
-Ești sigur că asta a fost totul? N-a mai existat nimic altceva?
„Vasul-fantomă și moartea bătrânului Tom” gândi Joel, însă răspunse sigur de sine:
-Nu, n-a fost nimic altceva. Sunt ferm convins.
Femeia se apropiase la un pas de el și îl privi în ochi.
-Acum ai mințit! Oamenii sinceri, când încearcă să mintă, își îngustează ochii de parcă s-ar teme de
lumină. E un tic nervos destul de comun – în subconștientul colectiv există credința că minciuna se simte mai
bine în întuneric.
Joel roși, îl trecu un val de căldură, apoi încercă să bâiguie o scuză, în timp ce Sally păstra o tăcere
mormântală. În cele din urmă, recunoscu:
-Bine, am mințit. În dimineața zilei de după furtuna aceea cumplită care ne-a prins în cursa spre Brest,
am văzut un fel de vas-fantomă. Era ca o proiecție pe un ecran de ceață, proiecția Titanicului, de mult
scufundat. Știu asta fiindcă am văzut cu claritate numele navei. Venea spre noi, parcă încercând să ne
lovească. Timonierul meu a reușit, printr-o manevră riscantă, să ocolească arătarea, dar a făcut un stop
cardiac și a murit la câteva minute după aceea.
-Ai mai povestit cuiva lucrul acesta?
-Nu, nimănui. Nu voiam să mă creadă nimeni nebun.
-Eu nu te cred nebun, îi șopti Sally la ureche. Am văzut multe la viața mea. Știai că până și în cadrul
Biroului Federal de Investigații există o echipă, mică și discretă, care se ocupă cu crimele ce nu pot fi
explicate nicicum pe cale rațională?
-FBI-ul se ocupă cu așa ceva? Mi se pare imposibil! De unde știi asta?
-De la logodnicul meu. Făcea parte din echipa cu pricina și a murit împușcat într-una din misiuni. De
atunci m-am retras și m-am angajat ca secretara lui Samuel Oz. Știi, el și tatăl meu se cunosc de mulți ani –
tata e inginer de mine și se ocupă de exploatările de pietre prețioase, undeva în America de Sud.
Joel rămase stană de piatră.
-Tu, Sally, … tu ai lucrat pentru FBI?
-Da, în tinerețe. Mai sunt solicitată și acum, ca legătură a biroului cu Samuel Oz, care e expert în
diamante. N-ai idee câte pietre false circulă pe piață și cât sunt de greu de deosebit de cele autentice. Așa că,
vezi, mai primesc uneori jucării de la foștii mei colegi, cum sunt aparatele astea de fotografiat.
-Acum ești în misiune?
-Of, ți-am spus doar că m-am retras și sunt secretara lui Oz. Dar dacă tot am ajuns la Bonifacio, fostul
meu șef m-a rugat să fac o plimbare până la casa numită casa actorului. Aparține unui actor celebru care se
cam droghează și există suspiciunea că omul ar fi utilizat de Mafie pentru transportul de stupefiante, fără
știrea lui. Doar ai idee cum se deplasează starurile: cu zeci de valize de recuzită și costume, pe care nu ajung
să le deschidă aproape niciodată.
Joel o privi pe Sally lung, dintr-o parte.
„Și eu care credeam că e dulce ca o păpușă de ciocolată… Ba chiar ajunsese să-mi placă! Femeile
astea…”
---//---
Părea aproape imposibil ca Sally să vrea să obțină ceva și să nu reușească – până pe înserat
dobândise deja – Joel nu avea nici o idee cum făcuse ea asta – lista de pasageri de pe Costa Brava.
-Aruncă o privire și spune-mi dacă vreun nume de aici ți-e cunoscut, zise ea punând în brațele
căpitanului o mulțime de foi de hârtie acoperite cu un scris mărunt, de tipar.
-Ce e cu numele subliniate? întrebă Joel.
-Morți sau dispăruți.
Joel se cutremură – erau peste treizeci.
-E inadmisibil pentru un vapor care eșuează la distanță atât de mică de un port!
-O sută cinzeci de metri de portul Bonifacio, așa scrie în raportul poliției franceze, preciză Sally.
51