"Sangele lui Isis" (pdf)

sticla, argintul, lemnul, sideful sau altele din aceeași categorie îl consideră o crimă de lezmajestate. Așa că fii
gata să cinezi mâine cu o fată în blugi și tricou, cu podoabe fistichii și care schimbă cu adoratul ei bunic
remarci pline de venin. Dar nu uita că în ciuda stilului ei nonconformist, Carla e un talent excepțional, mult
peste copiii și ceilalți nepoți ai șefului meu – îți dai seama cât suferă el că nu poate controla acest vulcan care
clocotește de idei.
-Hm, promite să fie o seară interesantă, spuse Joel.
-Da, dacă nu faci nici o remarcă legată de modul în care se îmbracă iubita nepoată și nici de
podoabele pe care le poartă. Altfel va trebui să arbitrezi o dispută între cei doi și ajungi ca Paris când a fost
nevoit s-o aleagă pe cea mai frumoasă dintre zeițe: oricum faci, tot vei supăra pe cineva.
-Atunci să zicem că nu mă pricep de loc și nici nu mă interesează ce poartă femeile. E bine așa?
-E cel mai bine, acceptă Sally. Dacă Samuel și Carla vor ajunge să se certe, ca de obicei, le putem
vorbi de Costa Brava și de ancheta noastră ca să-i liniștim.
Joel îndrăzni să-i pună întrebarea care-l frământa de ceva vreme:
-Sally, ești un scafandru tot atât de bun pe cât înoți de bine? Mă gândeam că poate te interesează să
aruncăm o privire asupra epavei. Eu n-am găsit nimic interesant, dar femeile au un simț al detaliului mai
dezvoltat.
-Bineînțeles că mă descurc, căpitane. Spune-mi numai când plecăm și mai ales lasă iahtul aici în port
sau du-l să plutească în altă parte. Vom înota sub apă până la Costa Brava, așa trezim cele mai puține
suspiciuni. Tot am aflat de unde-și procură scafandrii din Bonifacio tuburile de oxigen la preț mic, așa că ar fi
cazul să le folosim și noi pe ale noastre.
Joel o privi pe Sally trăgându-și costumul de neopren peste cel de baie argintiu și înhățând lanterna și
aparatul de fotografiat. Plonjă în apă ușor, aproape insesizabil, în așa fel încât iahtul să se afle între ea și țărm
și să-i ofere o acoperire.
„Deșteaptă femeie” gândi Joel și o imită întocmai. Sally înota nu numai repede, ci și fără să
obosească și căpitanul trebui să admită în sinea lui că n-ar fi ajuns mai repede la epavă nici dacă ar fi fost
singur. Femeia făcu ce făcuse el în zilele precedente – inspectă cabinele, restaurantele, coridoarele, sala
motoarelor, cotrobăi prin dezordinea care domnea peste tot și acordă un interes aparte seifurilor, atât celor din
apartamentele de lux, cât și celui comun. Acum toate erau deschise, așa cum le lăsaseră scafandrii poliției și
cei ai societății care asigurase vasul. Sally își folosi din plin aparatul de fotografiat, făcând sute de poze în
fiecare loc, dar insistând asupra mecanismului de închidere al seifurilor.
Alternară inspecția în apele puțin adânci cu înotul la suprafață, ca să-și economisească oxigenul,
grijulii să nu fie văzuți de un eventual observator aflat pe țărm. Costa Brava expunea către Bonifacio punțile
superioare, cu jumătate din cabine în apă și celelalte aflate la suprafață, iar cala se afla în partea opusă
localității.
-E bine așa, constată Sally. Urmele coliziunii se găsesc în cală și acolo trebuie să ne uităm cu atenție.
Poziția vasului ne avantajează.
-Oare o spărtură lungă cât o treime din navă nu te convinge că s-a ciocnit de ceva? întrebă Joel.
Coliziunea cu stânca e un lucru clar, stabilit de ancheta oficială.
-Da, căpitane, dar asta nu răspunde decât la întrebarea ce s-a întâmplat, nu de ce sau cum. Cred că
noi va trebui să săpăm ceva mai adânc decât a făcut ancheta oficială. Nu uita, poliția a primit probele de la
scafandri, nici unul dintre anchetatori n-a fost personal sub apă și n-a văzut cu ochii lui epava decât de la
distanță.
Avea dreptate și cu toate acestea era exasperant de minuțioasă și de înceată. „Dacă munca lui
Hercule Poirot însemna să numere firele de praf din încăperea în care s-a comis crima, îmi piere tot cheful de
meseria asta”, gândi Joel.
Acum Sally făcu o fixație pentru ceea ce devenise un perete lateral, dar fusese cândva fundul calei.
Fotografia într-una, când deasupra apei, când sub ea.
-O spărtură e o spărtură. Ce naiba ai văzut acolo?
-O porțiune de dușumea de pe care vopseaua s-a luat prin frecare, departe de spărtură, ca și cum un
obiect greu ar fi fost târât pe acolo. Joel, ce se găsește de obicei în cala unui pachebot?
-Ce nu se găsește? De la spații de depozitare pentru diverse obiecte până la încăperi goale care
trebuie să rămână astfel, ca linia de plutire a vasului să fie exact cea calculată de constructor. Dacă vasul se
adâncește prea mult în apă, din cauza unei încărcături exagerat de grele, nu e bine, dar nici dacă stă prea la
suprafață nu e în ordine, pentru că devine instabil la vânt puternic. Cred că te dezamăgesc acum, dar îți spun
că majoritatea istoriilor cu navele pline de marfă de contrabandă sunt simple povești, fiindcă nici un marinar
cu scaun la cap n-ar încărca exagerat cala unui vapor. Pe Steaua Atlanticului aveam chiar un compartiment
dedicat tuturor nimicurilor inestetice care n-aveau loc în altă parte și care nu arătau bine în zona rezervată
pasagerilor.
-Combustibilul navelor se transportă în lăzi?
53