"Sangele lui Isis" (pdf)

-Vrei prea multe, spuse domnişoara Caroline zâmbind. Aveau puteri peste cele umane, dar asta e tot
ce ştiu. De istorii despre lumea morţilor e plină mitologia egipteană şi bănuiesc că toate istoriile astea au ca
sursă vampirismul, dar nu pot fi sigură – poveştile au circulat din noaptea timpului.
-Vorbeşte-mi despre Isis, ceru Ulrich.
-Aha, te interesează diamantul sângeriu. Textele străvechi spun că toate nestematele roşii sunt
picături din sângele ei, căzut pe pământ atunci când ea l-a născut pe Horus. Isis era simbolul feminităţii, al
fertilităţii şi al renaşterii. Pietrele roşii le protejau în special pe femei, se foloseau ca talismane şi se considera
că dădeau sănătate, vitalitate şi asigurau purtătoarei talismanului bunăvoinţa zeilor în timpul unei eventuale
sarcini.
-A existat o piatră de la care au pornit toate legendele astea? Mă gândesc la o nestemată stropită cu
adevărat cu sângele lui Isis.
-Hm, ai citit bine printre rânduri. Sunt unele lucruri care e necesar să le rămână ascunse oamenilor
obişnuiţi. A existat, într-adevăr, o piatră roşie despre care se spune că a fost purtată de Isis însăşi în timp ce-l
năştea pe Horus. Această piatră dădea nemurirea, pentru că fusese impregnată cu sângele zeiţei. Seth a aflat
şi s-a temut că lumea subterană a morţilor, al cărei stăpân era el, va rămâne pustie dacă oamenii ar fi
dobândit nestemată, aşa că a blestemat-o ca oriunde s-ar afla, să aducă doar moarte şi nenoroc. Legenda
spune că blestemul i-ar privi în exclusivitate pe bărbaţi.
Ulrich ascultă atent.
-De ce? E o reminiscență a unor povești mai vechi, din timpurile matriarhatului?
-Se poate să fi fost și asta, răspunse Cora după ce reflectă câteva momente. Dar mai era și altceva –
vezi tu, ambii frați, Osiris și Seth, au iubit-o pe Isis. Când ea l-a ales pe Osiris, inima lui Seth s-a frânt, dar
chiar și așa nu a încetat s-o iubească.
-De ce l-a preferat Isis pe Osiris? Era mai frumos, mai deștept, mai bogat?
-Era viu. Isis putea să aibă prunci cu el. Nu te-ai gândit niciodată de ce Seth este cunoscut în
mitologie ca zeul lumii de dincolo, al ținutului umbrelor și al morții?
-Seth… era ca mine? întrebă Ulrich abia șoptind. El a fost primul vampir?
-Unele texte accesibile doar marilor preoți, scrise codificat, asta lasă să se înțeleagă. Și dacă acesta
ar fi adevărul, ce implicație ar avea? întrebă Cora.
Fu rândul lui Ulrich să tacă un timp și să reflecteze. Cora nu-l deranjă în nici un fel și nu-l zori. În
încăpere se auzea doar respirația ei liniștită. Vampirul reluă discuția după minute lungi de tăcere.
-Implicația ar fi foarte gravă. Blestemul rostit de un vampir nu poate fi ridicat decât de un alt vampir, cu
condiția să fie mai bătrân și mai puternic decât cel care a blestemat. Dacă Seth a fost primul, piatra rămâne
blestemată pentru totdeauna, indiferent unde s-ar afla și ce i s-ar face. Dar tu crezi că piatra roşie a lui
Evelyne ar fi aceeaşi cu cea a lui Isis?
-Nu m-ar mira să fie, spuse Cora. Exista o casetă în care piatra a fost adusă din Egipt în Europa, din
lemn preţios, încrustată cu hieroglife. În timp caseta s-a pierdut, dar am văzut cândva o fotografie a ei şi am
descifrat inscripţia cioplită pe capac. Vorbea despre puternica Hatşepsut, singura femeie încoronată vreodată
ca faraon, cu ceremonialul rezervat numai bărbaţilor. A fost sora şi soţia lui Tutmosis al II-lea şi mama lui
Tutmosis al III-lea, unul din cei mai glorioşi faraoni ai dinastiei a XVIII-a. Hatşepsut a avut puterea absolută
vreme de cincisprezece ani, timp în care şi-a ridicat templul de la Deir-el-Bahri, din vestul Tebei. Să nu te mire
că în acest templu zeul cel mai venerat era Isis, cu care Hatşepsut s-a comparat de multe ori. O inscripţie de
pe peretele templului sugerează că femeia-faraon poseda piatra nemuririi, impregnată cu sângele lui Isis şi că
toţi adversarii ei au avut parte de un sfârşit groaznic doar privind-o. Dar bine, astea sunt poveşti de demult –
nimic nu poate fi verificat cu mijloacele ştiinţei actuale, iar piatra oricum s-a pierdut, nu?
Vampirul schimbă subiectul.
-Nu înţeleg un singur lucru, Cora. Cum de o femeie cu inteligenţa şi cunoştinţele tale trăieşte retrasă,
în umbra Evelynei? Numai pentru că ea a purtat diamantul sângeriu?
-Sunt oarbă, spuse Cora. Asta explică multe lucruri. Şi apoi a trebuit mereu să ne ajutăm între noi -
Evelyne avea grijă de mine, eu încercam să-i asigur, ei şi copiilor, un trai decent. Când ea a plecat cu George
Bishop la noua lor casă, mie şi mamei ne-a rămas căsuţa părintească, unde Eve s-a întors după moartea lui
George. Eu pe atunci predam încă la facultate, aveam o meserie bună, dar ea n-avea nimic, decât doi copii
mici de crescut şi nici nu ştia să facă nimic. Aşa că m-am gândit să-i dau o ocupaţie. Descoperisem mai
demult în vechiul reţetar din spiţeria bunicilor o cremă-minune, sau cel puţin asta scrisese bunica în dreptul
reţetei, o cremă care garanta mulţi ani frumuseţea şi tinereţea unei femei. Sora mea a fost mereu o femeie
frumoasă, aşa că nu i-a fost greu să vândă câteva borcănele. În acest fel s-a născut firma ei de cosmetice,
practic din nimic. Împreună am construit un imperiu – eu am sfătuit-o mereu, am stat ani de zile în spatele ei
de fiecare dată când trebuia să ia câte o decizie. Evelyne a devenit foarte bogată, fiii ei au viitorul asigurat şi
eu îmi pot linişti conştiinţa că mi-am plătit datoria faţă de ea.
-Ce datorie, Cora? Nu cumva te judeci prea aspru pentru un bileţel pe care l-ai trimis cu patruzeci de
ani în urmă?
96