"Sangele lui Isis" (pdf)

pentru cazurile grave. Personalul nostru medical e pregătit să vă ajute cu medicamente și sfaturi utile contra
răului de mare. Drumul spre punctele de prim-ajutor e jalonat cu lumini roșii, alimentate de generatoarele de
curent pentru caz de avarie. Asta înseamnă că ele vor rămâne aprinse chiar dacă, accidental, celelalte lumini
se pot stinge. Tot mobilierul cabinelor este fixat în podea, pentru a evita alunecarea lui și rănirea
dumneavoastră. Vă rugăm să vă țineți obiectele personale în spații închise. Stați pe cât posibil întinși pe pat și
comandați mâncarea la cabină. Orice problemă ați avea, sunați la numărul unic de telefon de la recepție și
veți fi ajutați. Steaua Atlanticului își continuă cursa spre Brest, unde sperăm să ajungem mâine după-amiază,
conform programului, eventual cu o mică întârziere. Acest mesaj și altele privind starea vremii vor fi repetate
din jumătate în jumătate de oră, până la calmarea furtunii. Vă mulțumesc pentru atenția acordată”.
Cora auzi declicul microfonului închis și încercă să se ridice, dar tangajul o împinse înapoi în pat. Își
strigă sora aflată în celălalt dormitor, despărțit de al ei prin salonul de zi al apartamentului prezidențial. De
cum sosise pe vas, Evelyne își închisese difuzorul – nu avea chef să fie deranjată de tot felul de anunțuri
prostești. După minute interminabile, în care țipase zadarnic numele surorii sale, Cora auzi în fine mișcare
dinspre camera Evelynei.
-M-am îmbătat monstruos, mormăi aceasta încă pe jumătate adormită. Toată camera dansează cu
mine!
-Evelyne, nu te-ai îmbătat! Suntem în plină furtună, căpitanul tocmai a dat un comunicat ca să
prezinte situația. Peste o jumătate de oră, ne va informa din nou ce se întâmplă. Până atunci nu poți decât să
stai liniștită, dacă nu vrei să dai cu capul în pereți.
-Ticălosul, izbucni Evelyne. Și părea destul de simpatic aseară, la petrecere! În ce rahat ne-a băgat,
nenorocitul dracului?
-Eve, stai cuminte! Crezi că omul a căutat dinadins furtuna? E o situație de urgență, înțelege!
-Da, dar să facă ceva, doar pentru asta e plătit, nu? Să se descurce cum știe și să ne pună la adăpost
sau să transmită un SOS ca să fim preluați de altă navă, pilotată de oameni mai capabili.
-Cine crezi că iese din port pe furtună, ca să vină să ne ajute? Din contră, zise Cora, eu îl consider pe
căpitan un om capabil dacă se luptă cu valurile ca să ne debarce la timp la Brest.
Dar Evelyne se ambalase.
-Cum adică, la timp? Vrei să spui că vom mai și întârzia, după ce că mă zgâlțâie îngrozitor? Mă duc
să vorbesc cu căpitanul ăsta de două parale sau cu oricine altcineva are pe aici grija călătorilor și să le cer
socoteală.
-Eve, nu mă lăsa singură! De unde să știu că n-ai pățit nimic, dacă nu ești aici cu mine? gemu Cora
speriată.
-Cheamă camerista și-ți va ține de urât, replică sec Evelyne, după care se simți un curent puternic de
aer și trântitul unei uși. „Ea nu știe ce cumplit e să orbecăiești pentru totdeauna în întuneric, nu știe ce
înseamnă să depinzi mereu de alții”, gândi Cora oftând, apoi se întinse liniștită pe pat și chemă camerista.
Fata veni suflându-și nasul.
-Ce e cu tine, fetițo? Ai răcit sau plângi?
-Logodnicul meu e de cart, spuse fata printre suspine. Ne-am întâlnit acum câteva minute, zice că
vântul a ajuns la șaizeci de noduri și că el n-a văzut așa ceva niciodată. Nu vă e rău, doamnă?
-Nu, mă simt acceptabil. Ba chiar cred că mi-e puțin foame. Poți, te rog, să comanzi ceva de prânz?
Oare se poate face mâncare pe o asemenea vreme?
-Restaurantele au porții preambalate, lămuri fata, pentru orice situație. Nimic care se poate sparge,
sări din farfurie, stropi, păta sau altele de soiul ăsta. De fapt cred că e vorba de sucuri la doză și sandviciuri,
dar mă interesez.
Când Evelyne reveni în apartament, Cora mânca.
-Ai niște nervi de oțel! Cum poți să mănânci în situația asta?
-Aș zice că e un lucru înțelept și n-ar strica să faci și tu ca mine. Îți calmează stomacul și te simți mai
bine.
Evelyne explodă de nervi:
-N-am de gând să mai stau în locul ăsta nici cinci minute!
-Afară e probabil frig, umed și cu mult mai rău, făcu mucalită Cora.
-Închipuie-ți, le-am cerut să ne debarce undeva pe un pământ care nu se clatină și proasta de la
recepție mi-a răspuns că cel mai apropiat pământ e la doi kilometri de aici.
-E aproape, zise împăciuitoare Cora. Ciudat de aproape! Simt că ceva nu-mi place.
-Da, pentru că e în jos, pe fundul oceanului, urlă Evelyne acoperind șuierul vântului.
Cora păru să n-o bage în seamă. Continua să mănânce liniștită. După un timp întrebă:
-Ascultă, surioară, ai scăpat de piatră? Parcă pentru asta suntem aici, nu? Ce minunat ar fi să aduci
ofrandă diamantul mării înfuriate și furtuna să se potolească din senin!
-Nici să nu te gândești! Ce legătură are colierul meu cu un vulcan oarecare din Islanda și un căpitan
nepriceput? Scoate-ți din cap superstițiile idioate!
13