"Sangele lui Isis" (pdf)

-E un peregrinaj continuu. Pe atunci lucram pentru familiile aristocrate ale Rusiei, așa că revoluția
bolșevică ne-ar fi amenințat și pe noi. Dar într-o dimineață, când a deschis magazinul, străbunicul a găsit
mesajul „Fugiți” scris cu sânge pe o oglindă, fără ca cineva să fi deschis lacătele și grilajul de fier în noaptea
dinainte și fără să lipsească nimic din magazin. Ai mei au luat mesajul în serios și au emigrat în Olanda,unde
s-au specializat exclusiv în diamante, abandonând șlefuirea celorlalte pietre. Apoi, într-o dimineață, bunicul a
găsit același mesaj pe peretele magazinului nostru din Amsterdam și și-a luat lumea în cap, plecând în
America. După două zile de la plecarea noastră, un grup fascist ne-a distrus casa. La New York ne-am
schimbat numele din Osimovici în Oz și am luat-o de la început, ridicând un nou magazin de la zero. Cam
asta e povestea. Eu urma să primesc acel jurnal ca moștenire la moartea tatălui meu, numai că fiind curios
din fire l-am găsit pe când eram copil și făceam o perchiziție, bineînțeles neautorizată, în dulapul părinților. Am
citi și m-am îngrozit, apoi tata m-a surprins și după tradiționala bătaie m-a luat deoparte și mi-a relatat
povestea demonului, așa cum s-a transmis prin viu grai din generație în generație. Atunci am aflat de
existența unor forțe supranaturale care acționează în lumea noastră, de capacitatea pietrelor de a înmagazina
energii pozitive sau negative și de blestemele care pot să apese pe anumite giuvaeruri. Tata m-a pus să jur că
nu voi spune nimic fraților și surorilor mai mici și m-a avertizat că șlefuirea diamantelor presupune lucrul cu
aceste energii, care se pot întoarce împotriva bijutierului și-l pot ucide, dacă așa vor ele. De aceea a trebuit să
promit că nu voi permite niciodată, dacă voi avea fiice, ca o femeie să șlefuiască diamante.
Nelly surâse.
-Acum înțeleg, în fine, de ce e supărată Carla. Și diamantul sângeriu?
-Am licitat pentru el, până am aflat că ar fi o piatră afectată de un blestem, când m-am oprit și soțul
Evelynei a câștigat licitația, prăbușindu-se cu avionul la puțin timp după aceea. Ea nu crede în blestemul
pietrei, dar eu, după ce am citit în jurnalul familiei întâmplarea cu demonul, am devenit prudent și m-am ferit
de piatra roșie.
-Ce știi despre diamant?
Samuel Oz povesti istoria pe care o descoperise, începând de la pictura reprezentându-i pe ofițerii lui
Napoleon.
-Și înainte de Revoluția Franceză? Ce știi despre piatră?
-Nimic. M-am împotmolit în cercetările mele și n-am putut ajunge mai departe în timp.
-E remarcabil pentru un om că ai putut face chiar și atât. Pietrele blestemate vin de obicei din noaptea
timpurilor și își apără cu strășnicie secretele. Dar nu-i nimic, voi încerca să aflu eu mai multe.
-Nelly, tu ești… adică nu poți fi aceeași persoană. Acela era un bărbat, tu ești o femeie. Era un demon
al nopții iar tu stai nestingherită pe o bancă la soare. Deși inelul…
-Dragă Samuel, se pare că ceva din informații s-a pierdut de-a lungul generațiilor. Un demon nu este
o persoană, ci o entitate non-umană care poate lua orice înfățișare i-ar conveni, bărbat sau femeie, tânăr sau
bătrân, alb sau negru, nu contează. Cât despre lumina soarelui – până și umanitatea a evoluat, noi de ce nam
face același lucru? Oricum, promit să nu vă mai las mesaje scrise cu sânge, dacă asta e așa de
traumatizant pentru voi, oamenii. Și te voi ajuta să dai de adevărul care se ascunde în spatele pietrei roșii,
oricât ar fi de greu de aflat.
-Nelly, de ce faci asta?
-Pentru prieteni. Până și o astfel de făptură ca mine are prieteni.
Femeia se ridică de pe bancă. Avea gesturi elegante, aproape ca un dans.
-Acum vei dispărea? întrebă Samuel. Spune-mi că e adevărat, că n-am visat și că această discuție
chiar a avut loc.
Nelly schiță un zâmbet ușor ironic.
-Cum să dispar? Soarele e pe cer, iar puterile mele mi le dă întunericul. Nu, mă duc la hotel ca orice
om normal. Dar dacă vrei să ai o amintire a acestei discuții, să știi că, înainte de a fugi din Sankt-Petersburg,
ai tăi au îngropat o mare sumă de monede de aur și de pietre prețioase sub podeaua magazinului de bijuterii.
Clădirea a fost renovată recent, acum e sediul unei farmacii. Dar podeaua din mozaic de marmură policromă
e aceeași, iar ascunzătoarea nu a fost descoperită. Statul rus oferă o recompensă substanțială găsitorilor de
comori și s-ar putea să recuperezi de acolo câteva pietre interesante. Ei, tot mai crezi că ai visat? În cazul
acesta, somn ușor și vise plăcute în continuare!
Nelly se îndepărtă, lăsând în urmă o dâră vagă de parfum fin.
Cap.12 Lăzile de pe Costa Brava
Joel nu era fericit și Sally observă imediat acest lucru. Se întorseseră la Bonifacio a doua zi după cina
cu Samuel Oz, iar acum căpitanul ședea încruntat pe puntea Zeiței, scrutând marea cu o privire supărată. Ar fi
61