"Sangele lui Isis" (pdf)

-Oprește! strigă deodată Sally, care după ce-și terminase manichiura, venise să stea degeaba lângă
postul de comandă.
„Aha! E din cele care nu suportă viteza. Soiul ăsta de femeie stă în mașină pe scaunul de lângă șofer
și prorocește toate accidentele din lume, iar când nenorocitul care conduce cedează nervos și se azvârle în
primul copac, de vină e tot el, că-i place viteza”. Dar Joel nu zise nimic, se resemnă și-i făcu femeii pe plac,
reducând viteza până aproape la a sta pe loc. Sally se prelinse în dreptul sonarului și arătă un punct pe ecran.
-Astea se pare că sunt stâncile care au lovit Costa Brava. Cât de mult te poți apropia?
„Ah, nu e chiar afonă. Măcar se pricepe să interpreteze o imagine”.
-Pot trece pe deasupra lor, răspunse Joel. Ambarcațiunea noastră fiind mică și ușoară, nu ne
afundăm în apă atât de mult ca un vapor mare, așa că vom trece fără necazuri.
-Bine, dar ia-o încet!
Sally își trase un scaun și începu să butoneze la un panou pe care Joel îl tratase până atunci cu
indiferență. Nu conta ce anume se afla acolo, atât timp cât nu influența mersul iahtului. Sub mâna lui Sally un
ecran se lumină și pe el începură să se perinde imagini subacvatice, frumos colorate. Joel privi ca hipnotizat.
-Ce-i aia?
-Tu vezi-ți de cârmă! Când vei putea opri în siguranță, îți explic.
Motorul se opri și Zeița începu să plutească lin pe deasupra stâncilor care-i fuseseră fatale
pachebotului.
-Știai că oamenii au tot felul de pasiuni ciudate? începu Sally. Iahturile pot fi dotate cu opțiuni pentru
filmarea subacvatică, în caz că te-ar pasiona subiectul. Bănuiesc că pe Steaua Atlanticului n-ai avut așa ceva,
e o găselniță de ultimă oră dar am cerut la șantierul care a construit Zeița să ne includă și opțiunea asta,
pentru că în mod sigur vom avea nevoie de ea.
Joel deveni numai urechi.
-Practic, la prova se găsesc două mici videocamere imersate în apă, una pe partea dreaptă a navei și
cealaltă pe stânga, ca doi ochi. Imaginea care ajunge pe ecran e suma celor două, iar aici am manetele cu
care comand camerele – stânga, dreapta, sus, jos, înclinare. Iar pe butonul verde apeși când vrei să se
înregistreze imaginea sub formă de film, Dacă în locul acesta s-a ciocnit Costa Brava, trebuie să găsim urme
ale coliziunii.
-De unde știi să folosești toate astea, Sally? Ai mai fost pe un iaht ca Zeița?
-Nu, răspunse ea indiferentă. Dar la fostul meu lor de muncă era obligatoriu să mă împac bine cu
tehnologia.
O spusese pe tonul omului care nu voia să continue discuția, iar lui Joel nu-i rămase decât să-și pună
frâu curiozității. Ar fi dat un an din viață, numai ca să afle cu ce se îndeletnicise femeia înainte de a deveni
secretara lui Samuel Oz.
În seara aceea ancorară la Bonifacio, după ce Zeița dăduse ocol epavei vasului Costa Brava.
Spărtura provocată de contactul cu stânca dură se afla acum parțial deasupra apei, o rană adâncă, lungă de
vreo șaptezeci de metri, adică având o lungime egală cu aproape o treime din lungimea totală a vaporului.
Costa Brava arăta oribil, ca un animal mort, cu abdomenul spintecat. „E dezgustător”, o auzi Joel pe Sally. Nu
putu decât să-i dea dreptate – chiar era dezgustător!
Sally hotărî să închirieze o cameră de hotel, deși sub puntea iahtului se găseau două cabine dotate
cu tot confortul, o bucătărie modernă, bine utilată și dușuri.
-Poți rămâne aici peste noapte, începu Joel. Fiecare cabină se încuie separat.
-Știu. Cu tine nu cred că aș avea nevoie de cheie, mă simt în siguranță. Dar, vezi tu, Bonifacio e o
localitate mică în care oamenii se ocupă de orice nou-venit, în lipsă de altă activitate. Iar pe mine statutul de
femeie singură, neînsoțită, mă avantajează.
Căpitanului nu-i plăcu ultima parte a răspunsului, dar nu avu ce face. O ajută să-și care geamantanul
la hotel și privi cum păpușa de ciocolată dispare în dosul ușilor masive de sticlă.
A doua zi Joel o așteptă pe Sally până spre prânz, dar „secundul” nu se zărea nicăieri. Furios pe
timpul pierdut, ridică ancora și se duse în apropierea epavei, unde se scufundă în apa rece. Inspectă, ore în
șir, nenumăratele încăperi ale vasului, ieși la aer și se plimbă prin cabinele rămase la suprafață, bântui prin
sala motoarelor, văzu o parte a calei și înotă până în cabina de comandă, încercând să evalueze dotarea
tehnică a navei. Nu găsi nimic surprinzător, în afara dezordinii dezolante și a mobilierului răvășit pete tot, dar
se așteptase, pe undeva, la imaginile care i se perindau înaintea ochilor. „Nimic. Nu e nimic aici care să
contrazică ancheta oficială. Ce caut eu în locul ăsta trist, care-mi provoacă dureri de cap? Și ce vrea bijutierul
să găsesc, de mi-a dat un vapor și salariul pe șase luni pentru asta?”
Ancoră seara în port, obosit și cu o senzație de gol în suflet. Nu se vedea nici urmă de Sally, așa încât
Joel se duse să cineze singur într-un bistrou din localitate. A doua zi urma s-o ia de la capăt, căutând nici el
nu știa ce. Oare făcuse bine că acceptase să lucreze pentru Samuel Oz? Adormi ostenit în cabina lui de la
bordul Zeiei și visă un vas-fantomă răsărind din ceață și lovind vaporul pe care el îl comanda. Apoi se zări
înotând prin încăperile abandonate, pline de apă, de pe Costa Brava, numai că visul se transformă în coșmar
47