"Sangele lui Isis" (pdf)

-Uneori da, recunoscu domnișoara Caroline. Am mai văzut un vapor-fantomă și ani de zile am dibuit
locul în care se afla sora mea după o pată de întuneric pe care o avea la gât.
Nu știa ce-i venise să mărturisească toate aceste lucruri. Dar în veșnica ei singurătate, conversația îi
făcea plăcere - și-apoi glasul interlocutorului era nespus de liniștitor.
-O pată de întuneric? reluă acesta. Diamantul sângeriu?
-Da, piatra blestemată. Dar acum a pierdut-o și sper să n-o regăsească niciodată. Ascultă, Evelyne nu
m-a crezut , degeaba am încercat de mii de ori să-i spun că piatra era malefică. Dar chiar era! Și n-a aparținut
de drept lumii oamenilor – un asemenea obiect caută mereu să se întoarcă la originile sale din afara realității
fizice, iar pentru asta ia cu el din lumea noastră sufletele celor care au ghinionul să i se afle în apropiere. Tu
mă crezi sau ți se pare, ca și surorii mele, că astea sunt prostii de bătrână scrântită?
-Ești o femeie ciudată, Caroline Mac Namara. Extrem de intuitivă și de perspicace - și ai un dar
minunat, acela de a vedea lucruri din altă lume.
Cora oftă.
-Aș da toate astea pe simpla vedere normală, umană, a lucrurilor din lumea asta. Cercetările mele au
avut mult de suferit după ce mi-am pierdut vederea, iar eu am ajuns să aibă Evelyne grijă de mine și nu vreau
să spun nimic rău despre ea, dar…
-Știu, am văzut-o. O ființă cumplit de superficială, lipsită de minte, de modestie sau de bun-simț.
-E frumoasă, spuse Cora. Asta explică multe – eu a trebuit să învăț ca să-mi construiesc o carieră, ea
a primit totul de-a gata de la soartă, doar pentru că era frumoasă. Bărbații roiau în jurul ei și Evelyne n-a făcut
altceva decât să vâneze cea mai bună partidă. Singurul ei vis a fost să devină soția unui om bogat, care să-i
satisfacă toate capriciile. În fine, poate n-ar fi trebuit să spun asta unui necunoscut.
-Ai tăcut prea multă vreme, Cora. Unele adevăruri te otăvesc pe dinăuntru, dacă nu le dai drumul.
Măcar l-a iubit pe George Bishop?
-Știu eu? Cred că l-a iubit atât cât poate ea să iubească. De fapt nu se iubește decât pe sine.
-Ți-am cumpărat cărțile, Cora. Când le-ai scris?
-Oh, demult, tare demult. Mai vedeam pe atunci, e adevărat că din ce în ce mai slab. După ce n-am
mai văzut, nu mi-a rămas decât să-mi înregistrez articolele, dar nu cred că Evelyne a trimis vreunul la vreo
revistă de specialitate. Pentru ea nu contau, tot ce făceam eu era un simplu divertisment. Dar tot mă bucur că
ai dat bani pe cărțile acelea, oricine și orice ai fi. Am crezut cu adevărat în tot ce am scris în ele și totul e
documentat de textele străvechi.
-Și eu scriu, vorbi bărbatul, dar sub un pseudonim – un nume de femeie. Cărțile mele combină
realitatea cu ficțiunea. La tine am înțeles că e altfel.
-Da, desigur. Am început prin a descifra tăblițele de lut de la Ninive, pe când eram studentă. Apoi am
învățat sanscrita, dialectele copte, aramaica, greaca veche și latina. Într-un timp predam aceste limbi la o
universitate – ce vremuri! Dar era cândva, foarte demult. După aceea s-a lăsat întunericul…
-Îmi pare rău. Voi citi cu atenție cărțile tale. Dacă voi găsi lucruri pe care nu le înțeleg, îți pot cere să
mi le explici? Existența mea e foarte îndelungată, dar nici măcar eu nu am trăit pe vremea civilizațiilor antice
pe care tu le cunoști atât de bine.
-Da, se învoi Cora, îți voi explica tot ce vrei să știi. Mai ales că s-ar putea să-mi faci la rândul tău
același favor. Simt că nu ești o ființă omenească, iar vechile texte abundă de taine, magie și descrierea unor
ritualuri înfăptuite de șamani. Citind unele din aceste lucruri, mi-am dat seama că formațiunea mea științifică
mă împiedică să am înțelegerea corectă a fenomenelor descrise de antici.
-Te voi căuta, Cora, ca să-ți explic tot ceea ce unui om îi este îngăduit să afle. Dar povestește-mi
acum modul în care tu ai trăit și ai perceput naufragiul vaporului Costa Brava.
Domnișoara Caroline rememoră toate întâmplările acelei nopți de coșmar: zgomotul surd al izbiturii,
trosnetele, fâșâitul, senzația că podeaua se înclină, cana de ceai de pe masă, care se spărsese, hotărârea ei
de a pleca în căutarea lui Evelyne, incidentul de pe scări, când fusese împinsă cu brutalitate la o parte și
senzația alunecoasă pe care o simțise încercând să se agațe de costumul agresorului. Povesti în detaliu totul,
până în clipa când ajunsese pe țărm, salvată în fine de niște oameni inimoși.
-Îți mulțumesc mult, spuse bărbatul. M-ai ajutat să fac lumină în afacerea asta îngrozitoare.
-Dar de ce te interesează Costa Brava? întrebă candid Caroline.
-Ajut niște prieteni care s-au apucat să facă o anchetă în acest caz. De fapt s-ar putea să îi știi –
căpitanul navei pe care ai traversat Atlanticul și secretara lui Samuel Oz.
-Da, îmi amintesc de ei. Secretara lui Samuel se zice că ar fi o fată foarte frumoasă. Iar căpitanul de
pe Steaua Atlanticului e un om bun, foarte bun la suflet.
-A fost concediat, preciză bărbatul. Toate ziarele au scris că și-a pierdut slujba și acum se ocupă de
anchetă, în lipsă de altceva.
Cora tresări.
-Îmi pare rău pentru el, nici nu știi ce rău poate să-mi pară. Nu merita asta, dar diamantul sângeriu nu
alege – oameni buni sau canalii, toți au avut parte de blestemul lui.
71