"Sangele lui Isis" (pdf)

poate nu, dar tresări la un șuierat prelung, ascuțit, care sigur nu era mugetul adânc al sirenei vaporului.
Șuieratul se repetă iar și iar, apoi deveni continuu și Cora avu senzația că cineva îi dă un bobârnac. „Nu e
nimeni aici decât Evelyne, iar sora mea doarme”, gândi ea.. „Înseamnă că e vânt puternic afară”.
Joel plecă din restaurant de-a dreptul în cabina de comandă, deși era schimbul secundului.
-Ceva noutăți?
-Da, răspunse acesta. Marea e de șapte spre opt, vântul de aproape patruzeci de noduri pe oră și
încă în creștere. Avem deja valuri de cincisprezece picioare, dar situația e sub control. Deștepții de la Atlantic
Voyages ne-au dat permisiunea să ne întoarcem, acum nici zece minute. Au trimis un mesaj cam într-o doară,
nu un ordin clar – ceva de genul „dacă se constată înrăutățirea continuă a condițiilor meteo, puteți lua în
considerare și revenirea la New York, ca o ultimă alternativă pentru a nu pune în pericol viețile pasagerilor.
-Ăștia sunt cu desăvârșire idioți, tună Joel. Ei nu știu să se uite pe o hartă meteorologică? Am parcurs
două treimi din drum, iar dacă vântul mai crește va depăși viteza vasului și furtuna ne va ajunge oricum din
urmă. Alaltăieri, când le-am prezentat situația, nici n-au vrut să audă și m-au amenințat cu concedierea dacă
întorc vaporul. Auzi, „să nu punem în pericol viețile pasagerilor !” Dar bineînțeles că le-am pus deja în pericol,
din clipa în care ne-am continuat drumul. De acum numai o navă extrem de solidă și un noroc chior ne mai
pot ajuta!
-Du-te să te odihnești, îl sfătui secundul. Încearcă să dormi măcar câteva ore, am eu grijă între timp
de vas. Cea mai recentă avertizare meteo spune că cel mai rău va fi astă-seară, după lăsarea întunericului.
-Bine, se învoi Joel, dar nu mă lăsa să dorm decât până la prânz și trezește-mă mai devreme dacă
situația o cere.
Ar fi dat oricât pentru un somn bun, dar nu reuși să ațipească decât pentru o oră, apoi se trezi plin de
îngrijorare și cu durere de cap. Steaua Atlanticului se zgâlțâia rău de tot, spărgând creasta unor valuri care
ajungeau la înălțimea unei case. Marea devenise plină de o spumă albicioasă, dar dedesubt apele păreau
negre ca smoala, iar întunericul apăsa pe creștetele oamenilor, furtuna transformând ziua în noapte, deși
teoretic era dimineață. Joel bău o cafea fierbinte, dintr-o înghițitură, pentru că orice ceașcă pusă pe masă ar fi
alunecat de acolo instantaneu. Trecu prin câteva din spațiile comune ale vasului – restaurante, baruri, sala de
cinema - și le găsi pustii, semn că pasagerii încă mai dormeau după petrecere. Pe punți nu se vedea țipenie
de călător, numai marinarii de cart se uitau încruntați la apele amenințătoare și scrutau cu privirea orizontul,
dar vizibilitatea scăzuse foarte mult. Rafale de ploaie, infect de murdare, scăldau carena albă, lăsând în urmă
binecunoscutul nisip vulcanic, negricios și aspru la pipăit. Joel se duse la postul de comandă, unde trei ofițeri
urmăreau crispați instrumentele de bord.
-Băieți, în voi mi-e speranța, îi încurajă Joel. Atenție la sonar și la radare, fiindcă e aproape imposibil
să zărești ceva cu ochiul liber pe-afară. Și treziți-l careva pe Tom, deși n-a ieșit din schimb decât ieri seară.
Cereți-i scuze pentru asta din partea mea!
Tom era o legendă vie nu numai pe Steaua Atlanticului, ci pe tot cuprinsul oceanului. Tinerii marinari îl
priveau cu venerație , dar el spunea modest că toate istoriile despre cursele lui fantastice nu sunt decât
povești marinărești. Apăru cu mersul aplecat, greoi și picioarele rășchirate – se zicea că poate să țină timona
și stând cu capul în jos și că nici un uragan nu era destul de puternic ca să-l doboare de pe picioarele lui
scurte și îndesate. Într-o ceașcă imensă își ducea cafeaua, tare și amară, fără să verse un strop din ea – un
alt lucru de neînțeles pentru restul muritorilor.
-Pe coarnele lui Belzebut, înjură Tom, e de lucru aici, nu?
Apucă timona cu niște mâini noduroase, mari ca niște lopeți.
-Spune, Joel, ce vrei?
-Dans, ce să vreau? Vezi tu o altă soluție?
-Băieți, se adresă Tom tinerilor ofițeri ai navei, aici nu există decât o metodă să nu ne ducem la fund.
Nu putem înfrunta asemenea valuri cu prova, așa că vom ține cursul mergând în zigzag, ca valul să atace
odată babordul, odată tribordul. Vasul trebuie să se încline în funcție de unghiul de atac al fiecărui val și nu e
timp de calcule, nu ne putem baza decât pe intuiție. Asta se cheamă dans. Ați priceput, mucoșilor?
„Mucoșii” nu se supărară. Erau bucuroși că Tom îi răbda lângă el în asemenea clipe, pentru că o oră
cu bătrânul marinar făcea cât cinci ani de școală.
-Trebuie să le vorbesc pasagerilor, hotărî Joel. Până la urmă se vor trezi după chef și-și vor da seama
ce se întâmplă.
În fiecare cabină exista câte un difuzor pentru transmiterea mesajelor urgente. Cora, care auzise,
stând în pat, declicul difuzorului, își încordă urechea, sperând că cel care va vorbi va avea glasul destul de
puternic ca să acopere urletul neîncetat al vântului.
-Bună ziua, vă vorbește căpitanul Joel Kervran. Datorită erupției unui vulcan în Islanda s-a ivit o
situație de urgență, o furtună pe care serviciile meteo nu au putu să o prevadă mai din vreme. În condiții de
vânt vijelios , este interzisă deplasarea între punți pe scările exterioare sau cu ascensorul. Se vor folosi numai
scările interioare și numai în caz de strictă necesitate, pentru a evita să vă dezechilibrați și să cădeți. Pe
fiecare punte există un post de prim-ajutor, iar pe punțile trei și zece, câte un spital cu zece paturi fiecare,
12