"Sangele lui Isis" (pdf)

Bătrânul nu terminase de vorbit când Sally își aținti privirile către intrare și lansă un „oooo” surprins.
Carla se îndreptă vijelios spre ei, își îmbrățișă bunicul, o sărută pe Sally pe obraz și fu prezentată căpitanului.
-Când te privesc de la picioare spre cap, ești impecabilă, remarcă Samuel. Când te privesc însă de la
cap la picioare…
-Bunicule, nu fii conservator. Este culoarea anului și-mi stă bine.
…asta pentru că tânăra avea părul tuns scurt,coafat cu mult gel în formă de țepi și colorat în nuanțe
de verde și albastru. În rest, părea un om aproape normal: o puștoaică pistruiată,cu sânii mici și fund
obraznic, îmbrăcată în pantaloni de mătase neagră, corset din paiete argintii și o cămașă de voal
semitransparent, brodat cu motive reprezentând dragoni chinezești, în culorile părului ei. Podoabele Carlei –
cercei lungi, amuletă atârnată pe o curelușă de piele neagră și inel – erau toate ornate cu dragoni verzuialbăstrii,
extrem de reușiți, despre care Joel bănui că reprezentau creația fetei.
În spatele Carlei, o ființă exuberantă și expansivă, stătea o femeie de vreo treizeci de ani, cu un aer
mult mai distant.
-Ea e prietena mea Nelly, o prezentă Carla. E scriitoare și ne-am cunoscut în Montmartre, unde se
inspira pentru o viitoare carte de succes.
-Sunt încântată să vă cunosc, Carla e așa de drăguță și mi-a povestit atâtea despre bunicul ei, rosti
Nelly cu o voce de mezzosoprană, extrem de plăcută (expresia lui Samuel era impenetrabilă, nu trăda
nimănui cam ce părere avea bătrânul despre povestirile nepoatei favorite).
Scriitoarea nu dădu mâna cu nimeni, salută doar înclinându-și discret capul către fiecare din ei, cu un
zâmbet pe buze. Chiar și cu această prezentare rece, zâmbetul ei strălucitor reuși să creeze o impresie
favorabilă. Se așezară cu toții la masă – Nelly nimeri lângă Sally și contrastul dintre cele două fu izbitor.
Pielea scriitoarei, atât cât lăsa să se vadă rochia cu mâneci lungi, părea de-a dreptul sidefie, sclipitor de albă
în comparație cu ciocolatiul mulatrei. Nelly era blondă, de un blond foarte palid, auriu-argintiu și avea o
culoare rar întâlnită a ochilor – un violet intens și adânc, de a cărui frumusețe era perfect conștientă, din
moment ce-și alcătuise ținuta bazându-se pe această unică nuanță
„Unde am mai văzut-o pe femeia asta?” se întrebă Joel. Era convins că o mai văzuse pe undeva,
ochii ei magici îi trezeau o amintire pe care nu reușea s-o localizeze nicicum. Sigură de puterea intimidantă a
ochilor ei strălucitori, Nelly își puse o pereche de ochelari de soare, cu rama împodobită cu cristale sintetice.
În lumina discretă din restaurant era cam ciudat să porți ochelari de soare, dar lui Nelly ramele alungite îi
veneau foarte bine, dându-i un aer intelectual, de adevărat om de litere (s-a mai văzut scriitor care să nu fie
miop?).
Conversația se legă ușor, parcă de la sine. Subiectul care încă ocupa spații importante în paginile
ziarelor era naufragiul vasului Costa Brava.
-Nu mi se pare normal ce s-a întâmplat acolo, începu Carla. Am impresia că suntem duși de nas cu
toții.
Sally și Joel priviră spre bijutier, iar acesta înclină din cap către cei doi, un gest pe care Nelly îl
observă tresărind surprinsă.
-Cred că bunicul tău ne dă voie să vorbim despre asta, spuse Sally. De fapt l-a angajat pe domnul
căpitan ca să facă o anchetă personală, independentă de cea oficială.
Carla căscă ochii mari.
-Bunicule, ai făcut tu asta? E grozav! Dar nu știam că te interesează vapoarele.
-Vapoarele nu, ci doar ceea ce transportă ele. Pe puntea pachebotului Costa Brava s-a aflat și
doamna Evelyne Bishop, purtând un diamant a cărui istorie m-a pasionat mulți ani. Se spune - și am dovezi
concrete – că piatra ar fi blestemată.
-Uau! Carla făcu o figură de copil care tocmai l-a întâlnit pe Moș Crăciun. Când se mira așa, părea
extrem de copilăroasă și mai tânără decât cei douăzeci și doi de ani ai ei.
-Dovezile acestea rezistă la o analiză atentă? Sursa care susține că piatra ar fi blestemată e
credibilă? se interesă Nelly.
-Prietena mea e mereu peste măsură de rațională, interveni Carla.
-Sursa e mai presus de orice dubiu, întări bijutierul.
-Dacă e așa, de ce n-ați încercat s-o abordați pe această Evelyne?
Întrebarea lui Nelly era, în fond, justificată. Bijutierul pufni:
-Pentru că e o persoană imposibilă. Ea e convinsă că piatra i-a purtat noroc în viață și n-o interesează
de fel că diamantul ei a distrus o mulțime de existențe, atât timp cât ea e norocoasă.
-Totuși, spuse Sally care până atunci asistase doar la discuție, nu e o idee rea să încercăm să intrăm
în vorbă cu ea. Unde se află Evelyne Bishop în acest moment?
-Acum două zile am văzut-o plimbându-se pe malul mării, aici la Nisa.
Afirmația lui Samuel Oz stârni mirare. Bătrânul continuă:
56