"Sangele lui Isis" (pdf)

familie aristocratică rusă și și-a etalat roșul sângeriu aproape un secol la curtea țarilor, aducând sărăcie și
nenoroc familiei în posesia căreia se afla. Oamenii aceia au avut totuși un dram de minte și atunci când
creditorii voiau să le ia totul, au trimis piatra la Paris, împreună cu una din tinerele membre ale familiei, care
mergea să învețe acolo. Tânăra a dus o viață de lipsuri în Franța, dar nu s-a putut întoarce acasă – în Rusia
izbucnise Revoluția Bolșevică și cu toate că erau scăpătați de-acum, toți bărbații din familia ei au fost
împușcați datorită sângelui lor albastru, iar femeile siluite și expediate în Siberia, în lagărele de muncă.
Tânăra noastră s-a lăsat convinsă de băiatul pe care-l iubea să-și încerce norocul în Lumea Nouă. Au plecat
amândoi spre America, dar de ajuns a ajuns doar ea – tânărul a murit pe drum și să nu-mi spui că piatra n-a
avut nici un amestec în această moarte. Singură și speriată, fata a debarcat într-o lume străină cu o singură
avere – piatra, pe care a fost nevoită s-o vândă unui negustor hrăpăreț, mult sub valoarea ei, pentru a-și
cumpăra de mâncare. De fata aceea nu mai știu nimic – sper că, după vânzarea diamantului, și-a găsit un
bărbat cumsecade, un loc de muncă și un rost în noua ei țară. Negustorul însă a re-șlefuit diamantul, dându-i
forma actuală. S-a sinucis în timpul marii recesiuni, după un faliment răsunător și nici măcar faptul că vânduse
piatra cu câteva săptămâni înainte nu l-a mai putut salva, pentru că, în sărăcia de atunci, a fost silit să o
vândă și el sub preț. Piatra a mai trecut prin mâinile câtorva proprietari, lăsând în urmă un incendiu, o crimă
niciodată elucidată și un posesor care a sfârșit la ospiciu, până a ajunge în final în mâinile lui George Bishop
și ale soției sale Evelyne.
-Hm, mormăi în barbă domnul Schwartz. Mda, impresionant, n-am ce zice. Și totuși nu cred că o
piatră prețioasă a dus la înfrângerea lui Napoleon în Rusia, la Revoluția Bolșevică sau la marea criză din anii
30. Toate aceste evenimente s-au întâmplat independent de piatră și toate au dus la moartea a mii și mii de
oameni. Nu cumva atribui coincidenței un rol prea mare în această istorie? Evelyne, din câte știu, are o familie
fericită și o situație materială de invidiat, iar băieții ei sunt personaje influente, de succes și se bucură de o
sănătate de fier - știu asta pentru că la mine și-au făcut asigurările de viață. Cât despre biata domnișoară
Caroline, problemele ei cu ochii au început din tinerețe. Nici nu știu dacă Evelyne era măritată pe-atunci și în
orice caz încă nu avea diamantul.
-Nu, confirmă Samuel, nu diamantul i-a făcut rău Corei, ci o extrem de rară boală genetică. Dar cu
toate astea să știi că viața Evelynei n-a fost o continuă sărbătoare după ce a intrat în posesia pietrei. La
moartea lui George avea datorii mari și a fost nevoită să vândă uriașul conac pe care i l-a construit acesta,
mutându-se înapoi în casa părintească, la mama ei și la Cora. În plus, Cora, chiar și cu vederea alterată de
boală, și-a continuat studiile și avea o profesie, pe când Evelyne, știindu-se cea mai frumoasă dintre surori, na
făcut decât să-și îngrijească frumusețea și să caute ceea ce se numea pe vremea mea „o partidă bună”. La
moartea lui George, ea nu știa practic să facă nimic.
-Evelyne nu e proastă,ripostă domnul Schwartz. Are o minte capabilă să sesizeze orice oportunitate
de afaceri, se mișcă repede și gândește limpede. Situația colosului pe care-l conduce Evelyne e mai mult
decât solidă.
-Sau are sfetnici buni, zâmbi misterios Samuel Oz - și o rețetă-minune de cremă de față, moștenită de
la bunica ei, în jurul căreia și-a ridicat toate fabricile de cosmetice. În plus, n-a avut niciodată nevoie de
starlete scump plătite care să-i promoveze produsele. Evelyne e încă frumoasă și e o reclamă vie la cremele
ei anti-rid. Dar dacă n-ar fi profitat de ideile celor din jur și n-ar fi ascultat de sfaturile bune primite, frumoasa
Evelyne, cu tot cu diamantul ei, ar fi rămas săracă.
-N-o văd eu ascultând de cineva sau primind vreun sfat, dacă nu-l dorește! Domnul Schwartz pufni
disprețuitor. Aș vrea să știu cine o poate influența pe Evelyne? Nu uita, i s-a dus vestea de femeie îndărătnică
și încăpățânată, iar de la moartea lui George Bishop nici un bărbat nu i-a intrat în grații, deși mulți au dorit-o.
Chiar azi am încercat s-o înduplec să renunțe la nebunia pe care vrea s-o întreprindă, dar e evident că nu m-a
ascultat.
-Da? Sună interesant! Și ce vrea mai nou Evelyne să facă?
-Să plece în Europa, imaginează-ți! A fost pe la mine să încheie o asigurare de călătorie.
-Păi și ce-i cu asta? A mai fost și altădată în Europa, știi că periodic suferă de mania cumpărăturilor, o
boală care de noi, bărbații, din fericire nu se lipește niciodată.
-A mai fost, acceptă domnul Schwartz, dar nu în plină iarnă, pe o asemenea vreme. O știi doar, dacă
vrea ceva, trebuie să aibă acel lucru imediat, chiar în acest moment. Așa că va pleca peste cinci zile, cu
vaporul. De când s-a prăpădit sărmanul George, Evelyne n-a mai pus piciorul la bordul vreunui avion.
-Există vreun căpitan atât de nesocotit încât să pornească pe o asemenea vreme?
-Da, evident a găsit un vapor – Steaua Atlanticului, din câte știu unul din cele mai bune pacheboturi
care traversează Atlanticul, chiar și în plină iarnă.
-Sper că vaporul ăla nu e asigurat la tine, replică iute Samuel Oz.
-M-a ferit cerul de prostia asta, slavă Domnului! Dar compania de transport garantează că în trei zile
de la plecare, călătorii vor ajunge cu bine la Brest, indiferent dacă în jurul lor se va dezlănțui infernul sau nu.
-La Brest? Cursele astea nu ajung de obicei în Anglia?
7