"Sangele lui Isis" (pdf)

-Ştii?
-Am bănuit de cum am văzut biletul, recunoscu Ulrich. E scrisul cuiva care nu mai vede literele – de
aceea n-ai lăsat spaţii despărţitoare între cuvinte, ca nu cumva să le pierzi şirul şi să le scrii unele peste
altele. Deci tu l-ai prevenit pe Samuel să renunţe la licitaţie.
-Da, eu.
-Dar asta nu te îndatorează faţă de Evelyne. A fost decizia ta pe cine să ajuţi, scriind adevărul – pe
cumnatul care a considerat mereu cercetările tale o aiureală sau pe bărbatul pe care l-ai iubit cu adevărat. Nu
am căderea să te judec, dar alegerea ta mi se pare corectă. Nu te învinovăţi pentru ea – nu tu l-ai ucis pe
George Bishop, ci propria lui nesocotinţă.
-De unde ai ştiut de Samuel? întrebă Cora cu un glas ostenit.
-Te-am văzut cu el la Paris, când ați cumpărat cărți împreună. Știu cum arată doi oameni fericiți, făcuți
unul pentru celălalt.
-Ai dreptate, murmură ea. L-am iubit de pe vremea când eram colegi de școală, dar, cât timp a trăit
tatăl meu, deosebirile de religie m-au ținut la distanță de el – ai mei erau catolici, dintr-o veche familie de
origine irlandeză. Apoi am început să-mi pierd vederea și mama, sfătuindu-se cu sora mea mai mare, a
hotărât să nu mă mărite niciodată – nu voia să ajung la mila nimănui, deși Samuel tot insista. Evelyne a zis că
e bine să stau mai mereu în casă, unde sunt ferită de necazuri și așa ocaziile de a-l vedea pe Samuel s-au tot
rărit. Nu-i vorbă, l-am întâlnit odată în ciuda opoziției mamei și surorii mele și i-am cerut să se însoare cu
oricine i-ar ieși în cale și să mă uite. Părinții lui îl sfătuiseră mereu să se căsătorească de tânăr, ca să lase în
urmă mulți moștenitori care să-i ducă mai departe meșteșugul. Pentru el era mai bine așa și m-am simțit
datoare să împiedic distrugerea a două vieți, în loc de una, deși de fiecare dată când ne întâlneam din
întâmplare îmi dădea de înțeles că n-a încetat niciodată să țină la mine.
-Evelyne, din câte mi-am dat seama, e cumplit de orgolioasă, spuse Ulrich. Cred că în încercarea ei
de a te ține departe de societate a fost și multă invidie – dacă ai fi devenit doamna Oz, urma să porți
diamantele cele mai frumoase din lume. Oricât de bogat sau de celebru ar fi fost George Bishop, niciodată nar
fi putut să cumpere podoabe ca acelea purtate de doamnele Oz.
-Da, poate și asta. Cred că ai dreptate, recunoscu domnișoara Caroline. Dar acum s-a terminat.
Suntem bătrâni și…
-Și Samuel își caută o a patra doamnă Oz, interveni vampirul. Dă-i șansa să fie fericit, măcar de data
asta. Cât despre sora ta, poate ar fi cazul, după toți acești ani în care i-ai condus afacerile din umbră, să
învețe să se descurce singură. Ar cam fi timpul pentru asta! Iartă-ți trecutul, Cora – nu tu l-ai ucis pe soțul
surorii tale!
Cora oftă.
-Poate că tu vezi lucrurile mai clar decât mine. Va trebui să vorbesc cu Samuel, deși Evelyne va fi
scandalizată, bănuiesc.
Ulrich surâse ironic.
-Un pic de scandal nu-i strică surorii tale. Prea s-a obișnuit să strălucească bazându-se pe munca
„bietei oarbe”. Abia aștept s-o văd la nunta ta!
Dar domnul Heller putea să aștepte mult și bine, n-avu parte s-o vadă pe Evelyne la nunta Corei, deși
Samuel Oz îi trimisese o invitație. Cei doi miri aleseră o ceremonie cât mai discretă cu putință: la ieșirea de la
starea civilă nu-i așteptau decât câteva mii de curioși și o armată de ziariști, veniți să caște gura la ținuta noii
doamne Oz. Cora hotărâse să poarte un costul crem, simplu. Rochia de mireasă, spunea ea, e pentru femei
mult mai tinere. Apăru fără voal și fără tiară, iar curioșii regretară că Samuel nu-și putuse cadorisi noua soție
cu obișnuitele bijuterii somptuoase ale casei Samoz. Bijutierul se mulțumi să zâmbească enigmatic toată
dimineața, atunci când, în ziua nunții, Cora întrebă unde-i e buchetul de mireasă. I-l dădu în ultima clipă – ea
îl atinse cu degetele și izbucni în râs: simți atingerea rece a metalului, atât de fin prelucrat încât părea mătase.
Florile erau din aur, încrustate cu nestemate care arătau ca picăturile de rouă într-o dimineață însorită și
răspândeau curcubeie multicolore în lumină.
-Am voie să arunc buchetul peste cap după ceremonie? întrebă Cora cu un glas timid. Așa se
obișnuiește, dar…
-Aruncă-l dragă, bineînțeles!
Carla Oz prinse buchetul. Când trecu pe lângă ea, Samuel murmură:
-Așa, fetițo, ia aminte! Să vezi și tu ce înseamnă niște pietre fațetate după toate regulile artei. Mai ai
multe de învățat și nu aștepta să te învăț eu – nu uita, adevărații meseriași fură meseria.
Carla chicoti și strânse la piept prețiosul buchet.
-Lasă că vezi tu, bunicule!
Evelyne Bishop nu apăru la nunta propriei surori. Avea o migrenă cumplită…
97